Reporterii din Qatar sunt în continuare cenzurați fără motiv. „M-am speriat și am crezut că vor să mă aresteze”

Reporterii din Qatar sunt în continuare cenzurați fără motiv. „M-am speriat și am crezut că vor să mă aresteze”
Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Transmisia în direct a unei televiziuni argentiniene a fost întreruptă nefondat de autoritățile din Qatar.

Un reporter se afla în mijlocul unui interviu cu un cu dizabilități pentru emisiunea ”Nosotros a la Mañana”, când mai mulți oficiali locali au intervenit prin a le cere acreditarea oficială de presă. „Așa este guvernul Qatar”, a exclamat un prezentator în studioul din Buenos Aires.

Amenințările

Jurnalistul Joaquin Alvarez a fost amenințat de qatarezi că o să-i confiște echipamentul de transmisie al echipei.

Reporterul a fost dup obligat să părăsească zona deoarece s-ar fi aflat pe proprietate privată. „M-am speriat și am crezut că vor să mă aresteze”, a declarat el, potrivit ziare.com.

„Acesta este un exemplu de cenzură severă și trebuie să spunem asta”, a mai spus colegul său, Nicolas Magaldi, conform aceleiași surse.

Urmăriți B1TV.ro și pe