Roger Federer a anunțat când se retrage: Ce a făcut legendarul sportiv care i-a dat de gol intențiile

Roger Federer a anunțat când se retrage: Ce a făcut legendarul sportiv care i-a dat de gol intențiile

Roger Federer a avut parte de o revenire spectaculoasă după 6 luni de pauză din cauza unei accidentări la genunchi. Elvețianul a câștigat turneului de Grand Slam de la Australian Open după o finală extrem de spectaculoasă împotriva lui Rafael Nadal. Cu acest trofeu, Federer ajunge să aibă în palmares 18 turnee de Grand Slam, cel mai mare număr din tenisul profesionist.

Multe persoane s-au întrebat, în special în contextul accidentării de la finalul anului trecut, cât timp va mai juca Federer tenis la profesioniști, în special datorită faptului că are deja 35 de ani și a câștigat cam tot ce putea să își dorească în cariera sa de legendă.

Un răspuns la această întrebare se pare că l-a dat chiar Roger Federer zilele acestea, și anume că va mai juca până la 38 de ani, încă 3 sezoane. Acest lucru a apărut public după ce Federer a semnat un nou contract de trei ani prin care se angajează să joace la turneul de la Basel, conform L'Equipe.

''Sunt nerăbdător să joc din nou în fața publicului meu toamna viitoare. A juca la Basel este întotdeauna un moment forte al anului'', a spus Federer, care are în palmares de șapte ori acest turneu și a pierdut cinci finale, din 2000 și până acum.

Turneul de la Basel, un ATP 500 (categoria a 4-a, după turneele de Mare Șlem, Masters și Masters 1.000), se dispută în fiecare an la finalul sezonului. În 2017 se se va desfășura între 21 și 29 octombrie.