Roger Federer DEFILEAZĂ la Wimbledon! Elvețianul ajunge în SEMIFINALE: Visul meu continuă

Roger Federer DEFILEAZĂ la Wimbledon! Elvețianul ajunge în SEMIFINALE: Visul meu continuă
Foto: gallery

Elvețianul Roger Federerse află la două meciuri de a scrie o nouă filă de istorie în tenis. Tenismenul merge mai departe în semifinale laWimbledon fără prea mari emoțiişi este foarte aproape de a-și îndepini visul de a cuceri al optulea titlu al carierei pe iarba londoneză, un record absolut, potrivit digisport.ro.

În sferturile de finală, învingătorul de anul acesta de laAustralian Opennu i-a lăsat vreo şansă lui Milos Raonic pe care l-a eliminat în trei seturi, scor6-4, 6-2, 7-6, după o oră şi 58 de minute de joc.

Prin această victorie, Federer şi-a luat astfel revanşa în faţa canadianului pentru înfrângerea suferită anul trecut în semifinale la Londra. Elvețianul a stabilit un nou record în era Open, cu 12 prezenţe în penultimul act la Wimbledon, depăşindu-l peJimmy Connors.

Performanţa a fost reuşită la meciul cunumărul 100 al carierei la All England Club, 89 dintre acestea fiind câştigate.

„Nu-mi vine să cred, 100 de meciuri… Sunt foarte fericit că am fost ajutat în toţi aceşti ani de corpul meu. Şi sunt foarte, foarte fericit să fiu într-o altă semifinală aici. Visul meu continuă. Vom vedea ce se întâmplă”, a declarat Federer.

Nadal, marele adversar a lui Federer, dar liderul mondialAndy Murrayau fost eliminaţi, iarNovak Djokovics-a văzut nevoit să se retragă din cauza unor problemel medicale apărute în timpul meciului. Câștigarea celui de-al 19-lea titlu deGrand Slamdin cariera sa incredibilă pare să fie doar o chestiune de timp.

În semifinale Federer îl va întâlni pe Tomas Berdych, finalistul din 2010 la Londra. Cehul s-a bucurat de abandonul lui Djokovic pentru a ajunge în această fază, unde vor mai juca americanulSam Querreyşi croatulMarin Cilic.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:21 - Cum am ajuns în Schengen cu drepturi depline. Ciolacu susține că o întâlnire cu Blinken a fost decisivă: „Românii nu mai pot fi considerați cetățeni europeni de mâna a doua” (VIDEO)
22:55 - Adriana Bahmuțeanu continuă războiul cu Silvius și Honorius Prigoană: Nu sunt lăsată să-mi țin copiii în brațe. Frații vitregi ne-au jefuit de acest drept. Toată povestea asta ascunde un scop material al lor
22:23 - Circa 1.000 de persoane, posibil să fi fost ucise de ciclonul Chido în teritoriul francez Mayotte. Cea mai puternică furtună din ultimii 90 de ani a pus la pământ cartiere întregi (VIDEO)
21:49 - Damian Drăghici, soluții pentru cei care se simt singuri: „Am un lucru care mi se întâmplă…”
21:26 - Furt la o mănăstire din județul Cluj. Hoții au fugit cu mai multe obiecte prețioase
20:59 - „Voi cum rezistați cu un salariu de 3.500 de lei? Sunt eu singura fraieră?”. Revolta unei tinere în online și valul de comentarii stârnite. Ce sfaturi a primit
20:33 - Un bătrân de 77 de ani din Dolj a fost ucis de propriul fiu. Cum a aflat Poliția
20:12 - Un motan călător a fost găsit după 11 ani, la 1.300 de kilometri distanță: „Ce altceva mai poți face decât să te bucuri?” (VIDEO)
19:39 - Peste 20 de persoane, surprinse de vremea rea în zona vârfului Leaota. Acţiune extrem de dificilă a salvamontiștilor (FOTO)
19:20 - Când va naște Cristina Cioran și în ce relație e cu tatăl copilului: „Comunicăm doar prin terți. Avem niște oameni prin care luăm legătura”