Roger Federer nu exclude posibilitatea de a se retrage din tenis: „Dacă asta a fost tot, a fost un final incredibil”

Roger Federer nu exclude posibilitatea de a se retrage din tenis: „Dacă asta a fost tot, a fost un final incredibil”
foto: Hepta.ro / Bestimage / Uniqlo via Bestimage

Roger Federer a fost declarat, în cadrul festivității Swiss Sport Awards, cel mai bun sportiv elvețian din ultimii 70 de ani. Cu această ocazie, fostul lider mondial din tenisul masculin a vorbit despre revenirea pe teren și a recunoscut că este posibil să nu participe la primul turneu de Grand Slam de anul viitor, Australian Open, dar nu a exclus nici o eventuală retragere în cazul în care nu se va recupera fizic.

Roger Federer nu exclude posibilitatea de a se retrage din tenis

„Mi-ar plăcea să merg în Australia, dar va fi foarte devreme pentru genunchiul meu. Am sperat să fiu la sută la sută capacitate până în octombrie, dar, din păcate, nu a fost cazul şi nici astăzi nu este cazul.Va fi complicat pentru Australian Open.Nu vreau să fac următorul pas până nu sunt gata. Sunt curios să văd dacă (n.r. – Australian Open) va începe la 8 februarie. Desigur, ar fi util dacă aş avea puţin mai mult timp. Să vedem cum se vor desfăşura următoarele luni. Am făcut multă fizioterapie şi mult antrenament fizic în ultima vreme, acum să vedem cum merge tenisul.Mi-aş fi dorit să fiu mai avansat cu programul meu, dar sunt încă fericit că sunt acolo unde sunt acum. Operaţia din iunie a fost o adevărată oprire pentru mine. Dar de la această intervenţie, am senzaţia că am avansat foarte mult. Îmi dau timp să mă decid. Următoarele trei luni vor fi cruciale pentru mine. Sper că mă voi întoarce pe teren în 2021 şi sper că mai e ceva de văzut la mine anul viitor. Dar dacă asta a fost tot, a fost un final incredibil (n.r. – de carieră) pentru mine, cu aceste Sport Awards”, a declarat Federer, duminică, după festivitatea Swiss Sport Awards, în cadrul căreia tenismenul a fost declarat cel mai bun sportiv elveţian în ultimii 70 de ani, transmite News.ro.

Chiar și așa, Roger Federer a subliniat că obiectivele sale majore în 2021 rămân Jocurile Olimpice de la Tokyo, dar și turneele de la Wimbledon și US Open.

Roger Federer s-a accidentat la Melbourne, la început de 2020, dar și-a reluat antrenamentele la final de martie – în februarie, elvețianul a suferit o intervenție chirurgicală la genunchiul drept.

În luna iunie, Roger Federer a fost operat din nou la genunchi și a decis că nu va mai juca în 2020. Una peste alta, pe fondul pandemiei de coronavirus care a întrerupt circuitul peste cinci luni de zile, nu se poate spune că elvețianul a ratat foarte multe competiții.

Startul Australian Open 2021 a fost programat inițial pentru data de 18 ianuarie, însă competiția ar putea fi amânată cu trei săptămâni, scenariu în care ar începe în 8 februarie.

Ultima oră
17:57 - Nicușor Dan clarifică. Cât de îngrijorată este Europa de criza politică din România: „Unii m-au întrebat” (VIDEO)
17:51 - Nicușor Dan a refuzat din nou să emită vreo părere despre criza politică: „Vreau să îmi păstrez cu fermitate postura de mediator”
17:30 - Nicușor Dan, după ce George Simion l-a numit „paraplegic”: Cred că susținătorii AUR se rușinează că i-au dat votul. Noi, ca politicieni, reprezentăm oamenii (VIDEO)
17:16 - Premieră istorică: Ungaria va avea un ministru nevăzător. De ce portofoliu se va ocupa Vilmos Kátai-Németh (FOTO)
17:15 - Nicușor Dan, declarații după Consiliul European. Cu ce cerințe s-a prezentat președintele la reuniunea informală: „Ne dorim un buget ambițios al Uniunii” (VIDEO)
17:05 - Călătorie transformată în coșmar. Cum a rămas o femeie cu dizabilități blocată pe aeroport
16:59 - George Simion, derapaj grav la adresa lui Nicușor Dan: „Avem un individ pus la Cotroceni, paraplegic”. Ce riscă acum liderul AUR (VIDEO)
16:50 - Oana Gheorghiu, noi explicații despre inițiativa privind companiile de stat: Sunt conștientă că am deranjat multe interese – membri în CA-uri, amante și nepoți, contracte din care unii se îmbogățeau
16:33 - Laborator clandestin de cocaină descoperit în Italia. Trei persoane arestate, printre care doi români
16:30 - Cum ar urma să arate noua lege a salarizării: Președintele, premierul și parlamentarii vor primi bani în plus. Ce sporuri și beneficii ar putea dispărea