Romelu Lukaku, atacantul naţionalei Belgiei care a impresionat în meciul de luni de la Campionatul Mondial 2018 împotriva reprezentativei din Panama, are o poveste demnă de un film de la Hollywood.
Fotbalistul a vorbit despre copilăria sa trăită în sărăcie, dar și despre ambiția de a reuși în viață cu orice preț, pentru a scăpa de neajusuri.
„Am câteva lucruri de spus
(de Romelu Lukaku)
Îmi amintesc cu exactitate momentul când am știut că suntem faliți. Încă o văd pe mama lângă frigider și încă văd acea expresie de pe fața mamei.
Aveam 6 ani și m-am întors să iau prânzul în pauza mare de la școală. Mama îmi pregătea același meniu zi de zi: pâine și lapte. Când ești copil, nici măcar nu te gândești la asta. Dar acum realizez că doar asta ne permiteam.
Până când, în ziua aceea, am intrat în bucătărie și am văzut-o pe mama la frigider cu o cutie de lapte, ca de obicei. Doar că de data asta amesteca ceva cu laptele. Scutura tare cutia, știți? Nu am înțeles ce se întâmplă. Apoi a venit cu farfuria la mine, toată numai un zâmbet, de parcă totul ar fi fost în regulă. Și atunci mi-am dat seama.
Amestecase laptele cu apă. Nu aveam suficienți bani, ca să ne țină laptele toată săptămâna. Eram faliți. Nu săraci, ci faliți.
Tata a fost fotbalist profesionist, dar când și-a terminat cariera toți banii au dispărut. Primul lucru la care am renunțat a fost cablul TV. Gata cu fotbalul la televizor. Gata cu meciul zilei. Gata cu semnalul.
Mă întorceam acasă de la școală și nu mai era nici o lumină în casă. Ne tăiau curentul. Stăteam așa, fără curent, și câte 2-3 săptămâni în șir.
Voiam să fac o baie, dar nu aveam apă caldă. Mama încălzea o oală pe plită, iar eu mă băgam în duș și îmi turnam apă pe cap dintr-o cană.
Am avut și timpuri în care mama trebuia să ”împrumute” pâine de la brutăria din colț. Brutarii ne știau pe mine și pe fratele meu, așa că o lăsau să ia o bucată mare de pâine lunea, cu condiția s-o plătim vineri.
Știam deja că ne chinuim. Dar când am văzut-o amestecând laptele cu apă, am realizat că s-a terminat, înțelegeți ce zic? Asta era viața noastră”, a scris Lukaku, pe o platformă pentru care au scris de-a lungul timpului și alți mari sportivi, potrivit libertatea.ro.