Răzvan Burleanu a avut o ieșire nervoasă în Adunarea Generală în care urma să se decidă afilierea celor 278 de cluburi care evoluează în competițiile organizate de FRF.
Miercuri, 8 septembrie, la ora 11:00, a fost programată Adunarea Generală a membrilor fondatori ai Federației Române de Fotbal. La ședința convocată de Răzvan Burleanu, trebuiau să participe reprezentanții celor 80 de cluburi afiliate. Scopul întâlnirii a fost de a aproba cooptarea celorlalte 278 de entități sportive care evoluează în Superliga și în celelalte competiții organizate de FRF.
Este o nouă încercare prin care conducerea Federației încearcă să intre în legalitate, pe această chestiune, după decizia adoptată de instanță în 2023.
Adunarea nu s-a putut ține deoarece doar opt reprezentanți ai cluburilor au dat curs invitației făcute de Răzvan Burleanu. Potrivit informațiilor prezentate de GSP.ro, din cele 80 de cluburi fondatoare, mai sunt în activitate doar 13. Pentru a se întruni cvorumul, după cum prevede regulamentul, era necesar să fie prezenți delegați a cel puțin 41 de cluburile înscrise.
La întrevederea de la Casa Fotbalului, spiritele s-au încins, în contextul unei dispute dintre președintele FRF, Răzvan Burleanu, și reprezentantul clubului FCU Craiova, patronat de Adrian Mititelu. Este vorba despre Mircea Moise, reprezentantul acestuia pe probleme juridice. Despre patronul FCU Craiova se știe că este unul dintre cei mai aprigi contestatari ai actualei conduceri a Federației.
Spiritele s-au încins după ce secretarul general al Federației, Radu Vișan, care l-a șicanat pe Moise în legătură cu delegația de reprezentare. În replică, omul lui Mititelu a pus ținta pe președintele Răzvan Burleanu, întrebând de ce prezidează Adunarea Generală a FRF. La răspunsul lui Burleanu, că este acolo în calitate de președinte, Moise i-a replicat că nu-l recunoaște.
„Poate sunteți ofițer sub acoperire sau președintele terților, fiindcă ați fost ales de reprezentanții unor cluburi neafiliate. Degeaba v-ați bucurat că a făcut Gică Popescu pușcărie, voi o să faceți mai multă!”, a spus Mircea Moise, iritându-l pe președintele FRF.
Președintele Federației Române de Fotbal, vizibil nervos, în urma acestor acuzații, a replicat spunându-i lui Mircea Moise că reprezintă „un infractor, pe Mititelu!”. Mai mult, a spus că acesta își dorește doar să devalizeze banii FRF.
„Eu nu stau de vorbă cu toți maimuțoii! Dumneavoastră pentru mine sunteți un maimuțoi!”, a replicat Burleanu.
Mai mult, la finalul a două ore, cât prevede regulamentul, ca timp de așteptare, pentru întrunirea cvorumului, Adunarea a fost reluată. A fost un prilej ca să intervină Tudor Iacov, reprezentantul clubului Rapid.
El a cerut ca Adunarea să se amâne pentru 30 de zile, conform statutului din 2002. Răzvan Burleanu i-a replicat spunând că FRF funcționează în baza noului statut, adoptat în 2014.