La câteva zeci de minute distanță de la verdictul publicat pe site-ul ITIA, Serena Williams a postat pe Twitter mesajul: „8 e un număr mai potrivit”.
Surse autorizate ale GSP susțin că Serena, familiarizată cu regulamentele și posibilele sancțiuni în astfel de cazuri, ar fi cerut invocat suspendarea maximă pentru Simona.
Pedepsită pentru două capete de acuzare, o probă pozitivă cu roxadustat și neregularități în pașaportul biologic, Halep ar fi putut primi până la 8 ani de suspendare.
Conform motivării publicate astăzi, ITIA a cerut 6 ani, dar judecătorii tribunalului Sports Resolutions nu au fost de acord și au căzut termenul la 4 ani.
Halep a rămas cu o singură cale de atac. Simona n-a inițiat încă procedura la TAS, susțin sursele GSP, întrucât „fizic era imposibil”, au trecut numai două zile de la aflarea suspendării.
Dosarul se va relua de la zero, pe fond. Asta înseamnă că, deși judecătorii de la Lausanne vor ține cont de expertizele deja existente, ei pot cere probe noi.
„