Noua achiziţie a ‘câinilor roşii’, IRONIZATĂ de Cornel Dinu şi Basarab Panduru: ‘Arată bine, dacă pui o haină îl duci la Botezatu’ / ‘Mai au puţin şi PLEZNESC CHILOŢII pe el’

Noua achiziţie a 'câinilor roşii', IRONIZATĂ de Cornel Dinu şi Basarab Panduru: 'Arată bine, dacă pui o haină îl duci la Botezatu' / 'Mai au puţin şi PLEZNESC CHILOŢII pe el'

Cornel Dinu şi Basarab Panduru au ironizat prestaţia unuia dintre fotbaliştii aduşi de antrenorul Mircea Rednic pentru a revitaliza Dinamo.
Nigerianul Simon Zenke (29 de ani) a debutat pentru „câini” chiar în derby-ul cu FCSB, încheiat la egalitate cu scorul de 1-1, dar jocul acestuia nu i-a convins pe cei doi mari foşti fotbalişti.

„Pe mine m-a speriat ceva. Că scapă undeva în partea dreaptă şi îşi pierde mingea de la picior, bine, probabil că nu e antrenat. El o avea nişte calităţi, că arată bine aşa dacă pui o haină îl duci la Botezatu. Să poarte nişte sacouri. Îi scapă mingea şi centrează din alunecare.
Vorbeam azi cu Nicolae Badea, care e simpatic şi ştie ce-i cu fotbalul, şi-mi zicea ‘Mai ţii minte când a zis Borcea să dăm 1 milion pe Pleşan’, şi am zis ‘Eşti nebun, Cristi? Ăsta pasează din alunecare. Nu pot să aduc jucători de genul'”, a spus, la TV Telekom Sport, Cornel Dinu.

Basarab Panduru a fost însă categoric, în contextul în care nigerianul duce, momentan, o bătălie cu kilogramele în plus.
„Mai au puţin şi pleznesc chiloţii pe el”, a spus Panduru.