Echipa de Fed Cup a României a făcut un pas istoric, în acest weekend, după ce a învins cea mai galonată echipă din competiție, Cehia, chiar la ea acasă, intrând astfel în primele patru selecționate din lume.
Simona Halep (#3 WTA) a fost, bineînțeles, motorul echipei noastre, câștigând ambele partide împotriva sportivelor din Cehia. Prin urmare, organizatorii Fed Cup au decis că ea a fost cea mai bună jucătoare din această etapă, potrivit gsp.ro.
Halep le-a învins pe Karolina Pliskova (5 WTA), scor 6-4, 5-7, 6-4 și pe Katerina Siniakova (44 WTA), scor 6-4, 6-0, aducând două puncte reprezentativei României. Este drept că pasul decisiv a fost făcut de Monica Niculescu și Irina Begu, în proba de dublu, dar la fel de drept este să recunoaștem că nu s-ar fi ajuns până acolo fără două meciuri de excepție făcute de fostul lider mondial.
În cursa către poziția de MVP, campioana noastră s-a luptat cu Ashleigh Barty, care a contribuit decisiv la victoria Australiei în fața SUA, dar și Bianca Andreescu, sportiva canadiană cu origini românești.
În semifinalele Fed Cup, România va da piept cu Franța. Spre ghinionul fetelor noastre, Halep & Co vor juca tot în deplasare, urmând ca partida să aibă loc între 20 și 21 aprilie.
State of Play: Cehia vs România 2-3 (sursă gsp.ro)