Simona Halep s-a întors în România, după ce tenismena noastră a primit verdictul final de la TAS: reducerea perioadei de suspendare de la 4 ani la 9 luni.
Ea ar putea reveni pe terenul de tenis în mai puţin de două săptămâni, având în vedere că a primit un wild card la turneul WTA de la Miami, care debutează pe 17 martie.
„A fost o veste minunată, aşa cum visam, pentru că aşa trebuia să fie. Adevărul a ieşit la suprafaţă şi în sinea mea mereu am ştiut că nu am făcut nimic şi că nu am luat niciodată o substanţă interzisă şi nici nu am avut această intenţie.
Mă bucur că s-a judecat corect şi că pot să joc tenis”, a spus Halep la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă.
„Românilor ce pot să le spun?! A fost o susţinere necondiţionată şi m-au ajutat să lupt până la capăt să arăt adevărul”, a mărturisit Simona Halep.
Simona Halep poate reveni pe teren după ce Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) a anunțat marți, 5 martie, că perioada suspendării a fost redusă de la 4 ani la 9 luni.
De asemenea, avocatul româncei, Bogdan Stoica, a transmis că Agenția Internaționala pentru Integritatea Tenisului (ITIA) trebuie să îi plătească sportivei și o sumă de bani.
Imediat după aflarea veștii, avocatul Simonei Halep a dezvăluit ce sumă trebuie să primească sportiva din partea celor de la ITIA, ca despăgubire, pentru că a fost ținută departe de tenis.
„Tribunalul a decis simbolic să oblige ITIA să plătească 20.000 de franci elvețieni (n.r. echivalentul a aproximativ 21.000 de euro) cu titlul de ‘contribuție la efortul de apărare al Simonei’”, a precizat Bogdan Stoica, potrivit digisport.ro.