Sorin Grindeanu: „Mircea Lucescu rămâne un model pentru noi. Drum lin, Il Luce!”

Sorin Grindeanu: „Mircea Lucescu rămâne un model pentru noi. Drum lin, Il Luce!”
Mircea Lucescu în tinerețe. Sursa foto: Corviniștii / Facebook

Sorin Grindeanu, liderul PSD și președintele Camerei Deputaților, a transmis un mesaj de condoleanțe la moartea marelui antrenor Mircea Lucescu. 

Grindeanu: Lucescu, un simbol

„Lumea sportului a pierdut astăzi un simbol, un jucător și un antrenor emblematic, iar noi toți un om valoros care ne-a inspirat prin firea sa puternică și determinarea de care constant a dat dovadă.

Mircea Lucescu rămâne un model pentru noi!

Suntem alături de familia lui și de cei apropiați.

Drum lin, Il Luce!”, a scris Sorin Grindeanu, pe Facebook.

Mircea Lucescu s-a stins din viață marți seară, la vârsta de 80 de ani.

Spitalul Universitar București a transmis că decesul a fost pronunțat în jurul orei 20.30. „Generatii intregi de romani au crescut cu imaginea sa in suflet, ca un simbol national. Dumnezeu sa il odihnească”, a mai transmis unitatea medicală.