Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Târgu Jiu. Echipajul medical, în stare gravă

Ambulanță aflată în misiune, implicată într-un accident în Târgu Jiu. Echipajul medical, în stare gravă
Foto: ISU Gorj.

Un accident rutier în care a fost implicat şi un echipaj medical a avut loc sâmbătă la ieşirea din Târgu Jiu, în Romaneşti, informează polițiștii gorjeni.

„La faţa locului s-a deplasat echipa operativă, care din primele cercetări a stabilit faptul că un bărbat de 35 de ani, din comuna Peştişani, în timp ce conducea un ansamblu rutier, format din cap tractor şi semiremorcă, din direcţia strada Aleea Victoriei – strada Mărgăritarului, în sensul giratoriu nu a acordat prioritate de trecere unei ambulanţe, care transporta un pacient, având semnalele acustice şi luminoase în funcţiune şi a intrat în coliziune cu aceasta”, precizează oamenii legii.

Victimele au fost transportate la UPU Târgu-Jiu

În urma evenimentului, conducătorul auto al echipajului medical, precum şi asistenta medicală au fost răniţi grav, iar pacientul a fost rănit uşor, toţi fiind transportaţi la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

Potrivit sursei citate, toate victimele au fost transportate la UPU Târgu-Jiu, iar ulterior femeia a fost preluată de elicopterul SMURD şi transportată la spitalul din Craiova.

S-a intervenit pentru descarcerarea bărbatului, concomitent cu operaţiunea de acordare a primului ajutor calificat.

„Pacientul în vârsta de 61 de ani – traumatism toracic, conştient. Asistenta în vârstă de 42 de ani în stare gravă. Conducătorul auto de pe ambulanţă în vârstă de 54 de ani încarcerat, conştient. S-a intervenit cu 2 autospeciale pentru descarcerare”, menţionează ISU Gorj.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, relatează agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`