Autoritățile au arestat un băiat de 17 ani după ce acesta ar fi șantajat un alt adolescent

Autoritățile au arestat un băiat de 17 ani după ce acesta ar fi șantajat un alt adolescent
Sursa: Pexels

Băiatul de 17 ani a fost arestat de polițiștii din municipiul Bacău deoarece ar fi şantajat un alt adolescent tot în vârstă de 17 ani, spunându-i că dacă refuză să îi dea o sumă de bani, o să exercite acte de violenţă asupra sa, au precizat, marţi, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Bacău.

Minorul a fost prins în flagrant de autorități când primea 200 de lei primea de la victimă, conform Agerpres.

Cum va fi pedepsit

„Minorul a sesizat poliţiştii cu privire la faptul că, la data de 1 februarie 2023, ar fi fost deposedat de suma de 120 de lei de un tânăr de aceeaşi vârstă şi i-ar fi solicitat, ulterior, să îi remită suma de 200 de lei, pentru a nu exercita asupra sa acte de violenţă.

Poliţiştii au probat activitatea infracţională a bănuitului faţă de care au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj”, a explicat subcomisarul Cătălina Păduraru, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, potrivit digi24.ro.

Tânărul se află în arest pentru 24 de ore.