Bătrânică de 82 de ani, înșelată de doi bărbați care i-au cerut bani pentru a efectua o serie de verificări unor sobe

Bătrânică de 82 de ani, înșelată de doi bărbați care i-au cerut bani pentru a efectua o serie de verificări unor sobe
Foto: Pixabay

Polițiștii din Sibiu au reținut două persoane care pretindeau că sunt angajați ai unei firme de administrare a rețelei de gaze naturale.

Suspecții ar fi păcălit o bătrână în vârstă de 82 de ani să le dea bani pentru a verifica sobele.

Cei doi bărbați au înșelat o bătrână de 82 de ani

Cei doi suspecți, bărbați în vârstă de 28 de ani, respectiv 63 de ani, cu domiciliu în județul Brașov, sunt cercetați penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.

„Cei doi braşoveni sunt bănuiţi că la data de 21 noiembrie, în jurul orei 11,00, prin folosirea de calităţi mincinoase, prezentându-se drept angajaţi ai unei societăţi de administrare a reţelei de gaz, ar fi convins o femeie în vârstă de 82 de ani, din municipiul Sibiu, să le permită accesul în locuinţă sub pretextul că este necesară verificarea sobelor de teracotă. Femeia le-a permis accesul şi le-a achitat suma de 496 de lei, solicitată de către cei doi bărbaţi ca plată a aşa ziselor servicii de verificare, eliberându-i femeii o chitanţă scrisă de mână, după care au părăsit locuinţa”, se arată într-un comunicat transmis marţi de IPJ Sibiu, scre ProTV.

Cei doi au cerut bani femeii pentru verificarea unor sobe

Bătrânica a realizat faptul că a fost înșelată de cei doi bărbați abia după ce a povestit familiei ce i s-a întâmplat. Ulterior, femeia a sesizat Poliția Municipiului Sibiu printr-o declarație scrisă.

În urma cercetărilor efectuate de poliţiştii de investigaţii criminale, luni s-a reuşit identificarea şi prinderea celor doi presupuşi autori. Aceștia au fost reținuți pentru 24 de ore.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:43 - Prima reacție a lui Clotilde Armand după pierderea procesului cu ANI: „Justiția lui Ciolacu funcționează” / „Voi ataca decizia la instanțele europene”
16:42 - Macron și Tusk vor discuta despre o forță de menținere păcii în Ucraina, cu 40.000 de trupe străine
16:36 - Diana Stoica, despre discuțiile dintre partidele pro-europene: “Suntem în etapa în care stabilim ce vrem să facem împreună, să punem niște baze solide, un calendar cu niște măsuri concrete pe care să le luăm” (VIDEO)
16:29 - Ghețarii din Italia au continuat să se retragă în 2024. Întregul arc alpin se topește
16:23 - Silviu Coșa (PNL): Ceea ce contează este programul de guvernare, astfel încât să reușim să redăm încredere românilor în partidele politice și în politicieni. La fel de mult contează să fie o echipă de guvernare puternică (VIDEO)
16:22 - Claudiu Manta (PSD): „Nu a fost o discuție și nu cred că este foarte important numele celui sau celei care va fi prim-ministru sau ministru” (VIDEO)
16:08 - Iulian Fota: Noi încă suntem într-o criză majoră de securitate națională, dar partidele noastre nu pun acest lucru în centrul preocupărilor lor. Platforma asta proeuropeană nu gândește ca un european (VIDEO)
16:08 - Cântăreața Dana Coteanu va rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentința nu este definitivă
16:02 - Vlad Gheorghe, despre „10 august”: Dosarul „mineriadei” generației noastre se îndreaptă mult mai repede către prescripție decât dosarul original al Mineriadei. O să ajungă pe masa CEDO (VIDEO)
16:00 - Noile tendințe în designul mânerelor de mobilă