Elevii unui liceu din Constanța învață cu ajutorul AI. Proiectul de construire a unui laborator dotat cu inteligență artificială a fost inaugurat recent, prin programul PNRR, conform Observator.
Liceul Energetic din Constanța a strâns fonduri în valoare de 70.000 de euro. Astfel, a reușit să construiască primul laborator SMART, dotat cu aparate de ultimă generaţie care să-i ajute pe elevi să înveţe mai uşor.
„Sunt foarte importante, pentru că nu ne ajută numai pe noi ca profesori să ne desfăşurăm activităţi atractive, dar şi pe elevi. Sunt interesaţi, le place. Vin cu plăcere când sunt programaţi la laboratorul acesta SMART Lab, chiar sunt foarte încântaţi să facă acolo orele”, a declarat Claudia Nițu, directoarea liceului.
Elevii de clasa a IX-a au testat noua metodă de învățat. Ei au văzut pentru prima oară cum arată interiorul unui calculator.
„Poţi vedea în timp real ce face un calculator pe dinăuntru. Când îl decompui, trebuie să îi opreşti toate funcţiile. Am fost în calculator. N-am fost în viaţa mea, m-am simţit ca un şoricel. Am putut să văd toate lipiturile, toate componentele şi mi s-a părut aşa wow”, a spus un elev.
Elevii au testat și imprimanta 3D.
„Foloseşte un filament de un plastic ars, se zice, care arde şi se pune în formă, în forma obiectului pe care l-am pus. La fel cum o imprimantă scrie, aceasta se învârte în forma dorită şi acest filament se usucă foarte repede şi se răceşte, ceea ce ne lasă un produs de genul”, a mai spus un elev.
Directoarea liceului a declarat că urmează și alte proiecte: „În derulare mai avem un proiect, tot PNRR, pentru dotarea unui atelier de energii regenerabile şi încă un laborator de informatică, în valoare de 140.000 de lei”.
Constanța se află pe primul loc în ceea ce privește înființarea laboratoarelor inteligente în școli finanțate prin PNRR.