Municipiul Dej intră în scenariul roşu în urma depăşirii pragului de trei cazuri la mia de locuitori, iar noi măsuri de restricţionare a activităţilor vor fi aplicate, potrivit someseanul.ro.
Rata de infectare a ajuns la 3,29 la mia de locuitori.
Pe lista măsurilor ce vor trebui respectate se numără şi obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile publice.
Noile măsuri restrictivesunt următoarele:
-purtarea măștii devine obligatorie în toate spațiile publice deschise, pentru toate persoanele de peste 5 ani;
– organizarea și desfășurarea activității cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte este interzisă;
– activitatea restaurantelor, barurilor și discotecilor se va închide;
– activitatea cu publicul a operatorilor licențiați în domeniul jocurilor de noroc va fi interzisă.