Jaf cu ajutorul utilajelor de construcții în Bacău: Prejudiciu de peste un sfert de milion de euro. Ce bunuri sustrăgeau hoții

Jaf cu ajutorul utilajelor de construcții în Bacău: Prejudiciu de peste un sfert de milion de euro. Ce bunuri sustrăgeau hoții
Sursa Foto: Poliția Română / Facebook

Polițiștii din Adjud au reținut recent doi bărbați din Bacău în urma unui furt major, care a implicat sustragerea a 400 de metri de cabluri de telefonie mobilă. Operațiunea a inclus desfășurarea a 22 de percheziții domiciliare în județele Bacău și Vrancea.

Prejudiciul se ridică la suma de 150.000 de lei

Pe 14 iunie 2023, polițiștii din Adjud au desfășurat 22 de percheziții domiciliare la adrese din comuna Ștefan Cel Mare, județul Bacău, și din comuna Slobozia Bradului, județul Vrancea, în cadrul unui dosar penal care implică infracțiuni de furt calificat de componente de telecomunicații aparținând unei societăți comerciale.

În urma operațiunii, doi bărbați din Bacău au fost reținuți de către polițiștii din Vrancea. Prejudiciul estimat în acest caz se ridică la suma de 150.000 de lei.

„Pe parcursul perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate două autoturisme ce ar fi fost utilizate în comiterea infracțiunilor, precum și scule electrice și componente de utilaje pentru construcții, care vor fi supuse cercetărilor”, spun anchetatorii.

Bunurile ridicate au o valoare estimată de aproximativ 250.000 de euro și se presupune că provin din comiterea infracțiunilor de furt calificat, scrie Adevarul.

Suspecții au fost reținuți

În urma investigațiilor desfășurate, s-a constatat că cei doi bărbați, în vârstă de 21 și 34 de ani, ambii din județul Bacău, sunt presupuși autori ai sustragerii aproximativ 400 de metri de cabluri subterane aparținând unei rețele de telefonie din municipiul Adjud. Valoarea prejudiciului cauzat până în prezent este estimată la aproximativ 150.000 de lei.

Polițiștii, pe baza probatoriului adunat în cadrul anchetei, i-au reținut pe cei doi bărbați pentru o perioadă de 24 de ore. Aceștia urmează să fie prezentanți unității de parchet competentă pentru a se lua în considerare o măsură preventivă. În desfășurarea acțiunii, Direcția Operațiuni Speciale din Poliția Română a furnizat suportul de specialitate necesar.

Au fost implicați în efectuarea perchezițiilor polițiști din Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea și Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, precum și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Vrancea. De asemenea, au participat jandarmi din Gruparea de Jandarmi Mobilă Alexandru cel Bun” și Inspectoratul de Jandarmi Județean Vrancea.

Cercetările sunt în curs de desfășurare sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Adjud la nivelul Poliției municipiului Adjud. Se continuă activitățile în vederea identificării și tragerii la răspundere penală a altor persoane implicate în infracțiunile menționate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`