Nicuşor Dan a anunțat că a oprit apa caldă la Primăria Capitalei ca să facă economie

Nicuşor Dan a anunțat că a oprit apa caldă la Primăria Capitalei ca să facă economie

Primarul general susţine că în acest moment centrala care furniza apă caldă pentru angajaţi a fost oprită. Între timp aproape 650 de blocuri din sectoarele 1, 2 și 4 din Capitală au rămas fără apă caldă fără să-și dorească neapărat să facă vreo economie.

În plus, le cere angajaţilor să oprească calculatoarele atunci când nu au nevoie de ele

„În ceea ce priveşte Primăria Municipiului Bucureşti, ne-am uitat la iluminat după orele de program.
În acest moment avem oprită centrala care furniza apă caldă pentru angajaţi şi am transmis instrucţiuni din acestea de bun simţ, oprirea calculatorului după ora de program şi tot ce înseamnă energie electrică”, a declarat primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan.

Tot miercuri, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-a arătat de părere că majorarea salariilor primarilor, o măsură votată deja de Parlament, nu este oportună în acest moment.

Pe de altă parte, edilul susține că nu poate atrage specialiști în primărie deoarece aceștia încasează venituri mult mai mari în sectorul privat.

Urmăriți B1TV.ro și pe