O femeie din Argeș și-a dat fiica în judecată pentru că nu a avut grijă de ea, așa cum a promis când a primit averea

O femeie din Argeș și-a dat fiica în judecată pentru că nu a avut grijă de ea, așa cum a promis când a primit averea
Sursa Foto: Pixabay

În vârstă de 79 de ani, o româncă din județul Argeș și-a dat în judecată fiica și ginerele, cerând anularea contractului prin care le-a vândut celor doi o casă, cu clauză de întreținere, potrivit adevarul.ro.

O femeie și-a dat în judecată fiica pentru că nu a avut grijă de ea

Totul a început în anul 2008, în momentul în care femeia le-a vândut fiicei și ginerelui o casă cu patru camere, mai multe anexe și un teren de 1.000 de metri pătrați pentru prețul de 8.500 de lei.

Se pare că înțelegerea prevedea ca cei doi să o îngrijească și să o întrețină „cu toate cele necesare traiului zilnic şi sănătăţii sale, pe toată durata vieţii, iar la deces să o înmormânteze şi să îi facă toate obiceiurile locale”.

Cu toate că nu o ajută așa cum au promis, la ultima vizită au judecat-o pe femeia de 97 de ani pe ce cheltuie pensia și de ce nu le dă și lor o parte din bani, motiv pentru care aceasta și-a dat în judecată fiica și ginerele.

Conform sursei citate, vârstnica solicită anularea contractului încheiat cu fiica și ginerele pentru că, „având vârsta înaintată, nu se mai poate baza pe cei doi pârâţi pentru a o îngriji atunci când o să fie în imposibilitate”, iar „aceştia i-au demonstrat că nu doresc să aibă o legătură cu mama lor”.

Judecătorii i-au dat dreptate bătrânei

Judecătoria Pitești a admis cererea de chemare în judecată, dispunând anularea contractului de vânzare-cumpărare, cu obligația restituirii către ginere și fiică a sumei de 8.500 de lei.

„Din depoziţiile martorilor audiaţi în cauză rezultă că reclamanta îşi procură singură alimente, medicamente, îşi face curăţenie, îşi cumpără lemne, îşi spală rufele şi îşi achită taxele. Rezultă aşadar că pârâţii nu şi-au îndeplinit obligaţiile pe care şi le-au asumat la încheierea contractului, ei fiind mai degrabă sprijiniţi cu alimente şi chiar financiar de către reclamantă”, se arată în sentința Judecătoriei Pitești.