Eveniment - 11 dec, 15:21
O mașină a luat foc, joi seara, pe autostrada A1. Cele trei persoane aflate în interior au reușit să se evacueze, precizează reprezentanții Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Giurgiu.
„Un autoturism a luat foc, în această seară, pe A1 București-Pitești. Din fericire, atât conducătorul auto, cât și cei doi pasageri care îl însoțeau au reușit să iasă la timp din mașină.
Aceasta a fost cuprinsă de flăcări, iar când au ajuns pompierii aceasta ardea generalizat, cel mai probabil din cauza unui scurtcircuit. La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.