O ucraineancă, salvată de la două tentative de suicid, în Timișoara

O ucraineancă, salvată de la două tentative de suicid, în Timișoara
Foto simbol: Facebook @ SMURD

O femeie în vârstă de 34 de ani din Ucraina a fost internată miercuri, 15 iunie, la o clinică de psihiatrie din Timişoara. Femeia a încercat să se sinucidă, însă a fost salvată.

Femeia a fost internată la psihiatrie

„Poliţiştii din Lugoj au fost sesizaţi prin apel 112, în jurul prânzului, că pe pasarela de pe strada Buziaşului din municipiu, se află o femeie care manifestă un comportament agitat, existând posibilitatea intenţiei de a se sinucide. Aceştia s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând faptul că o femeie de 34 de ani, din Ucraina, ar fi avut intenţia de a se sinucide, însă, din fericire, a fost salvată de un cetăţean”, precizează Biroul de presă al Poliţiei Timiş.

Femeia a fost transportată la spital, întrucât manifesta un comportament agitat, ulterior fiind condusă la sediul poliţiei pentru audieri. În urma examinării medicale a reieșit că femeia prezenta vânătăi pe corp, aceasta declarându-le polițiștilor faptul că ar fi căzut în timp ce mergea cu bicicleta, în urmă cu câteva zile, relatează agerpres.

Urmăriți B1TV.ro și pe