Polițiștii din Sălaj au tras zeci de focuri de armă pentru a opri un șofer beat la volan. În timpul urmăririi, un pasager a fost rănit

Polițiștii din Sălaj au tras zeci de focuri de armă pentru a opri un șofer beat la volan. În timpul urmăririi, un pasager a fost rănit
Foto: Facebook/Europol

Poliţiştii din Sălaj au tras zeci de focuri de armă pentru a opri un şofer care conducea haotic o maşină cu numere de înmatriculare false, fiind băut şi fără a deţine permis de conducere, informează Sindicatul Europol.

Potrivit unei postări pe pagina de Facebook a sindicatului, incidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă şi s-a soldat cu rănirea unuia dintre pasagerii maşinii în urma focurilor de armă trase de Poliţie.

„În cursul acestei nopți, după ce polițiștii au primit un apel prin 112 în care se reclama faptul că un autoturism circulă haotic de pe o banda pe alta pe un bulevard din Zalău, toate echipajele s-au mobilizat pentru identificarea șoferului.

La scurt timp, autoturismul a fost reperat de un echipaj de ordine publică, iar la semnalele polițiștilor șoferul a accelerat, și-a continuat drumul, chiar cu riscul de a-i lovi pe polițiști.

Imediat după, un alt echipaj rutier a format un baraj în încercarea de a-l opri. Și de această dată, unul dintre polițiști a fost nevoit să sară în scuar pentru a nu fi luat pe capotă.

Din acest moment, și după ce deja exista confirmarea că autoturismul are aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare false, au fost anunțate și echipajele din județ pentru a oferi sprijin”

Urmărirea a continuat zeci de kilometri

Potrivit polițiștilor, au urmat zeci de kilometri de goană prin localitățile județului. Goana a fost însoțită și de momente critice, pentru că șoferul fugar a fost pe punctul să producă mai multe accidente, punând în pericol atât pe ceilalți șoferi și pietoni.

„În tentativele disperate de a-l opri, unul dintre echipaje a încercat să depășească autoturismul și să îl determine să oprească în siguranță, dar șoferul fugar a virat de mai multe ori stânga, pentru a scoate autospeciala de poliție în afara carosabilului.

În final, polițiștii au fost nevoiți să folosească armamentul din dotare și au tras peste 25 de cartușe în aer pentru a-l soma să oprească, iar apoi văzând că își continuă goana periculoasă ultimele cartușe le-au tras spre roțile autoturismului, fără ca șoferul să dea semne că se conformează”

Șoferul fugar era beat și fără permis de conducere

Ulterior, șoferul a ieșit de pe carosabil și a intrat într-o pădure, pe un drum foarte accidentat. Chiar dacă pe moment i-au pierdut urma, datorită mobilizării exemplare a polițiștilor,  au găsit autoturismul abandonat și l-au identificat la scurt timp pe șofer care a fugit.

„Motivul acestei goane dramatice l-a reprezentant alcoolemia de 0,83 mg/alcool in aerul expirat, faptul că nu deținea permis de conducere, că a condus un autoturism neînmatriculat și că a condus un autoturism cu numere false.

Pe parcursul urmăririi însă, pentru faptul că și-a expus cei doi prieteni, care erau pe bancheta din spate, riscului de a fi împușcați s-a reținut și infracțiunea de tentativă la omor. Iar pentru că a încercat să îi ia pe capotă pe polițiștii care i-au efectuat semnalele de oprire, se impune și reținerea infracțiunii de ultraj”

Sursa menționează că, în timpul urmăririi, un pasager a fost rănit de un glonț.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
19:54 - Cristina Ich și Alex Pițurcă s-au despărțit: „În sfârșit, sunt fericită” (FOTO)
19:32 - Șeful Pentagonului nu consideră iminentă o invazie a Chinei în Taiwan. Lloyd Austin: Bejingul vrea să stabilească un nou normal
19:08 - Jens Stoltenberg (NATO): Ucrainenii au fost capabili să ia orașul Liman, iar asta demonstrează că fac progrese și pot să respingă forțele ruse
18:42 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. Horoscopul chinezesc în Luna Câinelui sub element Metal Yang. Predicțiile pentru fiecare zodie (VIDEO)
18:02 - George Simion i-ar fi tăiat microfonul Dianei Șoșoacă la protestul din Piața Victoriei. Senatoarea s-a înfuriat: „Ăsta e Simion. Trădătorul. Și-a bătut joc de AUR. Rușine!” (GALERIE FOTO)
17:45 - Un bărbat a murit după ce un bolovan s-a prăbușit pe mașina sa în Defileul Jiului
17:28 - Al cincilea mesaj Ro-Alert pentru locuitorii din Roșia Montană: Evacuarea preventivă, imperativ necesară pentru protejarea vieții dumneavoastră. Există pericolul ca barajul Tăul Mare să cedeze
17:13 - UPDATE: Incendiu în incinta Ocolului Silvic Măneciu. Suprafața afectată, aproximativ 1.000 de metri pătrați. Se acționează și pentru protejarea unui depozit de carburanți
17:00 - VIDEO. Un fost fotbalist din Liga 1 a fost pe teren la dezastrul din Indonezia: „Unii suporteri au încercat să vină după noi la cabine. Din ce știu, au murit 200 de fani și doi polițiști”
16:24 - Doi bărbați au fost împușcați într-un târg din județul Bacău. Scandalul a început de la prețul de la prețul strugurilor, spun polițiștii