Prețul gigacaloriei ar putea crește cu 20%. Primarul Nicușor Dan: „De la 1 noiembrie vom afla tariful”

Prețul gigacaloriei ar putea crește cu 20%. Primarul Nicușor Dan: „De la 1 noiembrie vom afla tariful

Politicienii, economiștii și analiștii fiscali avertizează de luni de zile că tarifele la utilități vor exploda în această iarnă. Scenariul se apropie, confirmat de către primarul Capitalei, Nicușor Dan. Oficialul de la București a anunțat vineri, 15 octombrie, că prețul gigacaloriei va crește la aproximativ 600 de lei, iar Consiliul General va hotărî în curând cât din această sumă va fi suportată de municipalitate.

În prezent, din 490 de lei/gigacalorie, bucureștenii plătesc 164 de lei, iar restul sunt suportați de municipalitate, potrivit primarului. Cât despre finalul de an, Nicușor Dan estimează o creștere de aproximativ 20% a prețului gigacaloriei.

„Estimarea este că preţul total al gigacaloriei nu o să mai fie 490 de lei, cum este acum, o să fie undeva la 600 de lei, dar asta depinde de mai multe, răspunsul final o să vină de la ANRE prin noiembrie, adică pe 27 octombrie pentru 1 noiembrie. Noi avem un contract cu Comisia Europeană, care ne dă acei 300 de milioane de euro ca să reparăm 210 kilometri de conductă şi acel contract are nişte condiţii foarte tehnice în ceea ce priveşte subvenţia.

Deci, la 1 noiembrie, când o să aflăm şi tariful pe care ANRE îl stabileşte, Consiliul General, după o dezbatere pe care o să o avem, o să spună şi cât din cei 600 de lei o să fie plătiţi de bucureşteni şi cât o să fie plătit de Primărie în continuare”, a declarat Nicușor Dan, pentru Europa FM.

Primarul Nicușor Dan, anunț despre probleme cu privire la furnizare agentului termic

Nicușor Dan a vorbit și despre problemele actuale în ceea ce privește furnizarea agentului termic. Potrivit oficialului de la Primărie, acestea derivă din faptul că ELCEN nu a terminat reviziile, iar Vest Energo şi CET Griviţa nu funcţionează.

„Din cauza faptului că se cumpără gaz nereglementat şi se vinde căldură reglementat, în momentul de faţă pentru toată lumea e nerentabil să dea energie termică şi atunci aceste două centrale nu funcţionează azi. A treia problemă e că prognoza spunea că vremea rece o să vină pe 20 octombrie şi nu pe 10 octombrie. (…) Mai sunt câteva zile necesare pentru a se finaliza lucrarea din Ferentari şi în felul acesta să poată să fie util şi CET Progresul”, a mai transmis Dan.