În urma unei sesizări, inspectorii de la Protecția Consumatorilor au mers în control în cursul zilei de joi, 17 noiembrie 2022, la restaurantul Delfinul din Constanța.
La fața locului s-au descoperit gândaci și utilizare de ustensile neprofesionale.
La verificarea efectuată în baza unei sesizări, a fost controlat operatorul economic ce desfășoară activitate de alimentație publică, la care s-au constatat mai multe deficiențe: utilizarea de materii prime cu data limita de consum depășită, schimbare stare termica a materiilor prime fără să fie autorizat în acest sens, prezenta porțiunilor de rugină în spatii de depozitare a produselor alimentare.
De asemenea, cu ocazia controlului s-au depistat infiltrații în tavan, prezența gândacilor, desfășurarea de practici comerciale incorecte, folosire ustensile neprofesionale și reutilizare ambalajelor de materii prime, potrivit Adevărul.
Pentru toate aceste neconformități, s-a aplicat o amendă în valoare de 8.000 lei și două avertismente și s-a dispus măsura de oprire temporară a prestării serviciului de alimentație publică până la remedierea deficiențelor constatate.