Se construiește o fabrică ultramodernă în Galați / Investiția belgienilor se ridică la 1,4 miliarde de euro

Se construiește o fabrică ultramodernă în Galați / Investiția belgienilor se ridică la 1,4 miliarde de euro

O companie belgiană pregăteşte o investiţie masivă de 1,4 miliarde de euro în Galaţi.

Noua fabrică ar trebui să fie gata în anul 2026, urmând ca până în 2030 să devină funcţională o a doua uzină, auxiliară celei dintâi.

Investiția pentru fabrică se ridică la 1,4 miliarde de euro

Piața din România face loc pentru belgienii întreprinzători de la Avesta Battery and Energy Engineering (ABEE). Obiectivul lor este pus pe construirea unei fabrici de baterii electrice la Galați, marcând o investiție totală de 1,4 miliarde de euro. Cu operațiuni de succes deja în desfășurare în Turcia și Macedonia, planurile lor strategice de expansiune se îndreaptă acum către România.

ABEE Rom-Volt, subsidiară a grupului belgian, a fost înregistrată pentru a stabili o capacitate de producție de 22 GWh pe an. Cu o unitate de 50.000 de tone pe an, firma va recicla bateriile electrice. Proiectul își propune să obțină aprobări tehnice și administrative până la jumătatea anului 2024, să achiziționeze linii de producție și spații de fabrică până în 2025 și să înceapă funcționarea completă până în 2026, scrie Observator.

În etapa a doua va fi construită și o anexă

În timpul celei de-a doua etape de dezvoltare, din 2028-2030, producătorii belgieni vor construi o „anexă” la fabrica lor principală. Această unitate va fi special concepută pentru colectarea și reciclarea bateriilor electrice, cu o capacitate de 50.000 de tone anual. Costul acestei fabrici suplimentare este estimat la aproximativ 200 de milioane de euro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`