Trafic restricționat pe drumul care duce spre Poiana Braşov, după ce o porţiune a zidului de sprijin s-a prăbuşit (video)

Trafic restricționat pe drumul care duce spre Poiana Braşov, după ce o porţiune a zidului de sprijin s-a prăbuşit (video)
Foto: Facebook/Primaria Brașov.

Autorităţile brașovene au impus restricţii în ceea ce priveşte circulaţia pe drumul care duce către staţiunea Poiana Braşov, după ce o porţiune de 14 metri din zidul de sprijin al drumului s-a prăbușit.

Restricții de circulație pe drumul spre Poiana Brașov

Astfel, singurele autovehicule a căror masă depăşeşte 3,5 tone şi care mai au acces pe acest tronson sunt autobuzele operatorului local de transport.

În zonă traficul rutier se desfăşoară pe o singură bandă, porţiunea afectată de surparea zidului de sprijin fiind semnalizată, inclusiv pe timp de noapte, notează news.ro.

„În cursul zilei de ieri, 6 iunie, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență a fost informat de Poliția Locală cu privire la surparea, la kilometrul 7 al drumului spre Poiana Brașov, a unei porțiuni din zidul care consolida acest drum.

În prima etapă Municipalitatea a semnalizat zona cu panouri reflectorizante și bandă, iar astăzi Comitetul Local pentru Situații de Urgență a luat decizia de consolidare a acestui drum în regim de urgență.

Odată cu adoptarea acestei hotărâri, primăria, prin Direcția Tehnică, va demara procedurile pentru efectuarea lucrărilor de consolidare”, informează brasovcity.ro.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:23 - Stelian Tănase: Coaliția va rezista cât va dori Klaus Iohannis. N-ar fugi niciunul, că e de furat mult (VIDEO)
23:53 - Stelian Tănase: UDMR a devenit o anexă a FIDESZ. Trebuie să plece de la guvernare / Dacă UDMR nu-și limpezește relația cu Budapesta, o s-o facă serviciile speciale (VIDEO)
23:21 - Stelian Tănase: Cum o fi un general în fruntea unui partid liberal eu nu pot să înțeleg… Klaus Iohannis nu lasă nimic în urmă. L-au păcălit pe Cîmpeanu să îi scrie o lege a educației, dar nu poate să scrie, nu e Spiru Haret (VIDEO)
23:00 - Simona Halep, campioană la Toronto după ce a învins-o pe Beatriz Haddad Maia / Românca urcă pe locul 6 WTA
22:30 - Ludovic Orban reclamă „o risipă uriașă și o lipsă de respect față de banul public”: „După capul lor, în mod normal, de la 1 august ar fi trebuit crescute salariile în tot sectorul public. Au generat noi și noi cheltuieli” (VIDEO)
22:05 - Ludovic Orban: Banii primiți la rectificare nu o să îi ajungă Ministerului Energiei să compenseze nici măcar pe luna aprilie. Se vor crea niște blocaje în lanț. O să rămânem fără furnizori (VIDEO)
21:46 - Ludovic Orban: Toată politica guvernamentală este dictată de PSD, partidul care face legea în guvernare. Nici nu mai există ceea ce se numea PNL. Nu există pic de liberalism în această guvernare (VIDEO)
21:31 - Ludovic Orban: Noile măsuri fiscale îi afectează pe toți românii. Nu mai există nimic din ceea ce este liberal astăzi în PNL. Un om de dreapta nu poate să mai aibă încredere în PNL, e ca și cum ar vota cu PSD (VIDEO)
21:01 - Un copil de un an și jumătate a căzut într-un lac Harghita: „Este în stare de inconștiență, dar respiră”
20:44 - Șofer urmărit de polițiști în traficul din București. A fost prins după ce s-au tras focuri de avertisment. Bărbatul a avariat o mașină de poliție și a fost testat pozitiv cu aparatul etilotest