Pasionat de istorie, un profesor de artă din Hunedoara, și-a împodobit curtea cu propriile creații, care înfățișează daci și lupi daci, potrivit Adevarul.
În ultimii ani, casa lui Marcel Poenar a devenit una dintre principalele atracții pentru cei care explorează „Drumul aurului” – un traseu turistic care traversează orașul Brad și satele Ruda, Musariu și Crișcior.
Se pare că acum câțiva ani în urmă, bărbatul a lucrat la o firmă din Spania care realiza sculpturi și decorațiuni, pe teme istorice, pentru parcuri de distracții din Occident și Orient.
Potrivit acestuia, a vrut să își folosească experiența dobândită în afara țării, făcând același lucru acasă.
„Am început să lucrez la stâlpii de poartă, pe care apoi am așezat cei doi lupi, când eram în Spania și mă întorceam acasă în concedii. Am vrut să fac ceva aparte, legat de istoria noastră și acestor locuri, o zonă traversată de Drumul Aurului și învecinată fostei mine Treptele Romane, ținut apropiat și de Sarmizegetusa Regia.
Când lucram la lupi, am făcut și capetele de daci, pe care voiam să le pun la postamente, la intrare. Tot experimentând și din inerția de a lucra am ajuns să fac un personaj întreg, apoi pe amândoi daci. Statuile lor nu sunt încă finalizate. Le-am așezat în fața fostului grajd”, a declarat Marcel Poenar.
Mai mult decât atât, românul lucrează la alte două sculpturi în mărime naturală, un dac și un roman. Acesta dorește să își împodobească intrarea în gospodărie cu un balaur dacic.
„Voi face un balaur dacic, înaripat, nu cel întâlnit pe steagul de luptă al dacilor, care va prelungit cu o sculptură modernă, pentru a fi o îmbinare între clasic și modern”, a mai spus bărbatul.