Un preot din Constanța a murit în urma unui incendiu, care a izbucnit în noaptea de luni spre marți, la o casă din localitatea constănțeană Petroşani. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Urgență Dobrogea, incendiul ar fi fost provocat intenționat. Intervenția pompierilor a durat cinci ore.
„La ora 23,46, am fost solicitaţi prin apel unic de urgenţă 112 pentru a interveni la un incendiu izbucnit la o casă pe str. Crizantemei din localitatea Petroşani. Din primele momente s-au deplasat spre locul solicitării o autospecială de stingere din punctul temporar de stingere Valea Dacilor, precum şi o autospecială de stingere şi un echipaj SMURD tip B din cadrul Gărzii 2 Chirnogeni. Incendiul se manifesta generalizat, la o casă de aproximativ 200 mp. Din păcate, în interiorul casei a fost găsită o persoană de sex masculin, decedată, carbonizată. Intervenţia s-a încheiat în jurul orei 04,35″, a transmis ISU Dobrogea.
Potrivit pompierilor, citați de Agerpres, „cauza probabilă a incendiului este acţiunea intenţionată”.
„Ne rugăm pentru sufletul părintelui adormit în acest tragic accident. Ne este foarte greu să credem că incendiul ar fi fost produs intenţionat. Din datele noastre nu avea motive să facă aşa ceva. Sperăm ca autorităţile să ne lămurească în scurt timp cine ar fi putut provoca incendiul„, a remarcat Eugen Tănăsescu, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Tomisului.