Un protest ar putea îngreuna traficul la Vama Giurgiu. Acesta este programat între orele 15.30 și 18.00

Un protest ar putea îngreuna traficul la Vama Giurgiu. Acesta este programat între orele 15.30 și 18.00
Foto: Captură B1 TV

Un protest va avea locsâmbătă în apropierea frontierei Ruse. Acestaar puteacrește timpulde așteptare la frontiera dintre România și Bulgaria, a anunțat Poliția de Frontieră.

Protestuleste programat între orele 15.30 și 18.00 în sensul giratoriu care permite accesul în Bulgaria, potrivit stiripesurse.ro.

„Autoritățile de frontieră bulgare au informat Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu, prin intermediul Centrului Comun de Contact româno-bulgar Giurgiu-Ruse, cu privire la faptul că azi, 03.10.2020, în intervalul orar 15.30-18.00, pe teritoriul Bulgariei, în zona Punctului de Trecere a Frontierei Ruse, în sensul giratoriu care permite accesul pe/de pe teritoriul statului vecin, se vor desfășura activități de protest, fapt ce poate genera creșterea timpului de așteptare sau chiar întreruperi temporare ale tranzitului la frontiera comună”, conform comunicatului transmis de Poliția de Frontieră

Astfel, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu va lua toate măsurile încât controlul de frontieră să fie cât mai fluent.

Urmăriți B1TV.ro și pe