Un tânăr din Craiova a încercat să înșele un curier, însă a fost prins. El a vrut să schimbe un telefon performant cu o copie, potrivit Adevărul.
Un curier care a avut de livrat un telefon mobil performant la o adresă din Craiova a anunțat poliția, după ce un tânăr a încercat să îl înșele schimbând un telefon performant cu o copie.
Flagrantul a avut loc miercuri, 12 februarie 2025, fiind realizat de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Craiova.
„În fapt, în cursul zilei de 12 februarie, polițiștii au fost sesizați de un bărbat, de 35 de ani, angajat al unei societăți de curierat, cu privire la faptul că urmează să livreze un colet la o persoană pe strada Teleajenului, din localitate, respectiv un telefon mobil. Întrucât în luna noiembrie 2024 a livrat un colet la aceeași adresă, iar o persoană necunoscută i-ar fi schimbat telefonul comandat cu o replică, a solicitat sprijinul polițiștilor în vederea prevenirii unei alte fapte similare”, au transmis poolițiștiii doljeni.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore. va fi dus astăzi în fața instanței pentru a se decide în privința unei măsuri preventive.