CONFLICT TOTAL. România, replică TRANȘANTĂ după ATACURILE UNGARIEI

CONFLICT TOTAL. România, replică TRANȘANTĂ după ATACURILE UNGARIEI

Ministerul român de Externe acuză Ungaria că folosește informații incorecte. Totul după ce, săptămâna aceasta, oficialii maghiari au adus mai multe acuzații liderilor români în legătură cu proiectele din Marea Neagră.

”MAE a luat notă cu preocupare de declaraţiile lansate recent în spaţiul public, inclusiv de ministrul afacerilor externe al Ungariei, pe teme ce privesc cooperarea energetică regională şi a cerut clarificări, prin Ambasada Ungariei la Bucureşti, privind motivaţia acestor opinii. MAE consideră că vehicularea unor informaţii incorecte în ce priveşte România vine în contradicţie cu spiritul Parteneriatului strategic încheiat între România şi Ungaria şi a relaţiilor bilaterale de cooperare, respect şi încredere reciprocă fireşti între două state europene, membre UE şi NATO“, se arată în comunicatul MAE.

Reprezentenații români chiar îi acuză de dezinformare pe cei maghiari: ”Partea ungară cunoaşte fără îndoială foarte bine evoluţiile recente privind investiţiile substanţiale făcute în România pentru asigurarea infrastructurii regionale de transport a gazelor şi modul exemplar de cooperare a autorităţilor române cu companiile interesate de punerea în valoare a resurselor energetice de la Marea Neagră şi eforturile României de a asigura în plan regional diversificarea surselor de aprovizionare cu gaze naturale. În acest sens, Legea privind derularea operaţiunilor petroliere pe mare (offshore) este pe agenda prioritară a Parlamentului României şi va asigura un cadru stimulativ pentru investiţiile în acest domeniu“.

”Reamintim părţii ungare că la sfârşitul anului trecut entităţi din Ungaria au participat la procesul de rezervare a capacităţii de transport a gazelor naturale pentru segmentul BRUA dintre România şi Ungaria. De aceea, organizarea de evenimente publice în România prin care să fie promovate idei contrare acestui spirit de cooperare este nejustificată şi inoportună“, se arată în comunicatul MAE.

În ceea ce privește proiectul BRUA, partea română susține că tocmai Ungaria, cea care lansează acuzațiile, a dat dovadă de un comportament incorect și nu și-a dus la îndeplinire angajamentele asumate: ”Readucem în atenţie anunţul public făcut de operatorul român de transport al gazelor naturale în data de 4 iunie 2018 privind lansarea construcţiei infrastructurii BRUA faza I pe teritoriul României, care presupune importante fonduri alocate de această companie românească pentru asigurarea conexiunii spre zona Europei Centrale. Aceste dezvoltări au loc în condiţiile în care partea ungară a evitat să îşi asume investiţiile necesare pe teritoriul său pentru completarea coridorului BRUA conform angajamentelor regionale. De asemenea, reamintim că în aceste zile, la reuniunea regională CESEC organizată sub egida Comisiei Europene, au fost salutate progresele remarcabile ale României în implementarea proiectului BRUA, fapt consemnat în Comunicatul final al reuniunii şi subliniat de Comisarul european pentru energie şi schimbări climatice, Miguel Arias Canete“.

În încheierea partea română arată că Bucureştiul va respecta întotdeauna deciziile europene privind energia: ”România va continua să acţioneze cu bună credinţă pentru îndeplinirea angajamentelor sale în cadrul Uniunii Europene privind Uniunea Energetică, asigurând dezvoltarea infrastructurii de interconectare la nivel regional în domeniul gazelor naturale şi va acţiona cu fermitate pentru ca obiectivul diversificării surselor de aprovizionare cu gaze să fie îndeplinit“.

Ministrul maghiar de Externe, Peter Szijjarto, a acuzat România că ar fi încălcat acorduri bilaterale în Energie şi a cerut presiune internaţională pentru începerea exploatării gazelor din Marea Neagră. (Detalii AICI)

De asemenea, Kristof Terhes, șeful companiei de transport al gazelor din Ungaria, a afirmat pe un ton ironic că România nu are capacitatea de a consuma gazele din Marea Neagră, deoarece nu are industrie, nu are petrochimie, iar populația este racordată la rețea doar în proporție de 30-35%, spre deosebire de 95% din locuitorii Ungariei. „Nu aveţi petrochimie, nu puteţi folosi gazele naturale ca materie primă. Ce faceţi cu gazul? Îl ardeţi, faceţi un foc mare?” (Detalii AICI)

Ultima oră
09:15 - Grindeanu insistă că PSD nu-l va suspenda din funcție pe Nicușor Dan: „E o altă minciună, şi una din cele mai mari spuse de Bolojan”
08:59 - A fost emis mesaj RO-ALERT în Tulcea după un nou atac cu drone rusești, lângă granița României. Unde au fost raportate explozii
08:46 - Sorin Grindeanu e dispus să fie premier: „Cred că vom fi chemați repede la Cotroceni”
08:43 - Politico scrie despre „încăpățânarea” lui Bolojan și ascensiunea „periculoasă” a lui Simion. „Cum să urmărești haosul politic din România ca un profesionist”
08:20 - Pensionarii cu venituri mici primesc prima tranșă din ajutorul de stat începând cu 4 mai. Cine sunt beneficiarii și care e cuantumul sprijinului
07:59 - Criză în Sectorul 1. Romprest a anunțat că nu va mai face curat ca înainte: „Nu poți să ții un sector curat dacă serviciile nu sunt plătite. Reducerile vizează, în principal, curățenia stradală”. Ce se întâmplă cu gunoiul menajer
07:29 - Haos pe Otopeni. Diana Șoșoacă, întâmpinată de susținători, după pierderea imunității. Ea avertizează: „S-ar putea să câștige Rusia”
23:59 - Imagini impresionante din casa Mihaelei Rădulescu. Adela Popescu și Radu Vâlcan au vizitat-o pe divă
23:55 - Ce onorarii au artiștii din „Generația de Aur” la nunți. Sumele cerute de Saveta Bogdan, Elena Merișoreanu și Gheorghe Turda în 2026
23:55 - Tradiția grătarului de 1 Mai continuă, chiar și cu vreme capricioasă. Ce reguli trebuie respectate pentru a nu primi amenzi