Este posibil ca Israelul să fi lăsat pentru totdeauna în urmă pandemia de coronavirus, a anunțat, joi, ministrul Sănătății, Yuli Edelstein, în contextul în care peste 60% din populația țării a primit deja cel puțin o doză de vaccin anti-COVID-19, iar numărul cazurilor noi și cel al pacienților aflați în stare gravă suntîn continuă scădere, informează Jerusalem Post. În aceste condiții, mai multe măsuri de relaxare intră în vigoare, vineri, în Israel.
”Cu toată precauția, încep să cred că nu ne mai întoarcem înapoi. (…) În trecut, pentru a ajunge la astfel de cifre, aveam nevoie de un blocaj strict. Acum, totul este deschis și toți indicii scad. Încep să cred că vremurile dificile au trecut”, a declarat Yuli Edelstein în cadrul unui eveniment la care erau prezenți mai mulți șefi ai unor organizații din domeniul sănătății.
La aproape două stăptămâni de când țara a intrat în cea de-a treia etapă a strategiei sale de ieșire din lockdown, numărul noilor cazuri de îmbolnăvire, precum și cel al pacienților în stare gravă au ajuns la cel mai scăzut nivel din luna decembrie și până acum.
Potrivit datelor anunțate de Ministerul israelian al Sănătății, miercuri au fost confirmate 1.517 cazuri noi de îmbolnăvire, 549 dintre pacienții cu COVID-19 fiind în stare gravă. Numărul total al deceselor asociate infecției cu coronavirus a ajunsaici la 6.069.
În plus, numărul de reproducție R, care arată câte persoane se potcontamina de la un pacient infectat, este în prezent de 0.68. Când acest indice este mai mic de 0.8 se consideră că pandemia este într-o fază de declin.
Israelul s-a aflat la vârful crizei sanitare în luna ianuarie, însă de atunci numărul deceselor a scăzut cu 91%, cel al îmbolnăvirilor, cu 86%, iar numărul pacienților de peste 60 de ani cu forme grave ale bolii este cu 73% mai mic decât în acea perioadă, conform datelor prezentate de analistul Eran Segal, de la Institutul de Știință Weizmann.
În acest context, Guvernul a aprobat, joi, ridicarea unor măsuri de restricție. Astfel, începând de vineri, sălile cu capacitate de 5.000 de locuri vor putea primi până la 1.000 de persoane sau până la 75% din capacitate. În spațiile de evenimente în aer liber va fi permisă paticiparea a până la 5.000 de persoane.