Undă verde pentru alegerile anticipate în Republica Moldova. Curtea Constituțională a constatat că sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului

Undă verde pentru alegerile anticipate în Republica Moldova. Curtea Constituțională a constatat că sunt întrunite condițiile pentru dizolvarea Parlamentului
foto: Facebook @ Maia Sandu

Curtea Constituțională a Republicii Moldova a dat undă verde pentru organizarea alegerilor anticipate după ce a declarat admisibilă sesizarea președintelui țării, Maia Sandu, privind constatarea circumstanțelor care justifică dizolvarea actualei legislaturi a Parlamentului. Anunțul a fost făcut de președinta Curții Constituționale, Domnica Manole, transmite Știri.md.

„Curtea Constituțională adoptă următorul aviz: Se constată drept circumstanță care justifică dizolvarea Parlamentului R. Moldova imposibilitatea formării Guvernului. Prezentul aviz este definitiv și nu poate fi supus nici unei căi de atac”, a menționat președinta Curții Constituționale, Domnica Manole.

Astfel, președintele R. Moldova, Maia Sandu, urmează să dizolve Parlamentul și să anunțe data la care urmează să fie organizate alegerile parlamentare anticipate.

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a sesizat Curtea Constituțională pe 29 martie, pentru constatarea circumstanțelor constituționale de dizolvare a Parlamentului.

Anunțul a fost făcut după consultările cu fracțiunile și grupurile parlamentare, pe care șefa statului le-a desfășurat în zilele de 26 și 29 martie.

Atunci președintele a spus că Parlamentul a eșuat să aleagă un guvern din două încercări, după 45 de zile de la prima solicitare de învestitură, iar de la dimisia Guvernului Chicu au trecut mai mult de trei luni.

Fracțiunea parlamentară PSRM și deputații Platformei Pentru Moldova, constituită în jurul fracțiunii Partidului Șor, consideră că Parlamentul nu poate fi dizolvat atâta timp cât există o majoritate formalizată, gata să preia responsabilitatea pentru guvernare.

Ultima oră
14:31 - Cireșele au apărut în piețe la preț de lux. Iată cât costă un kilogram
14:25 - PNL: moţiunea PSD‑AUR prezentată miercuri nu reflectă voinţa românilor. Atacul liberalilor după citirea moțiunii
13:59 - Ionel Ganea a vorbit despre accidentul în care i-a murit fiul de 2 ani: „Eu și soția mea am rămas cu dorul care nu pleacă niciodată”. Gestul făcut în memoria lui Alexandru
13:57 - Schimb dur de replici în Parlamentul European. De ce a criticat Manfred Weber moțiunea PSD-AUR și ce a spus despre Simion: „Am fost fericit”
13:45 - Un bărbat a cumpărat un seif cu 15 euro și a găsit un lingou de aur de peste 30.000 de euro. Ce va face cu acesta
13:39 - PSD cere liberalilor să nu îl mai susțină pe Ilie Bolojan. Ce ascunde mișcarea oamenilor lui Sorin Grindeanu și ce planuri se fac în PNL în spatele lui Bolojan
13:31 - Cum vede Marcel Iureș prețurile și taxele tot mai mari: „Faptul că mănânci doar trei roșii în loc de cinci e perceput ca o catastrofă. Noi am trecut prin ceva de 100 de ori mai greu”
13:29 - AUR l-a „înlocuit” deja pe Bolojan. Scenă ironică în Parlament, la citirea moțiunii: „Domnule prim-ministru, Nini Săpunaru”
13:14 - Octavian Oprea, deputat PNL: „PSD minte cum respiră.” Ce se întâmplă de fapt cu demnitarii pe care PSD susține că i-a retras din funcții
13:05 - O cafenea din Stockholm, condusă de inteligență artificială. „Mona” angajează oameni și face greșeli bizare