Ungaria a început planificarea traseului gardului care va fi construit la graniţa cu România

Ungaria a început planificarea traseului gardului care va fi construit la graniţa cu România

Specialiștii armatei ungare, topografi și ingineri, au început planificarea traseului gardului care va fi construit la graniţa cu România, în prelungirea celui de la graniţa cu Serbia.

Astfel, potrivit Reuters, aceștia au fost văzuți miercuri planificând traseul gardului. Circa zece polițiști și militari se aflau de asemenea la fața locului.

Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, a anunțat, marți, că oficialii de la Budapesta au în vedere construirea unui gard și la granița cu România.

Ungaria și-a închis deja punctual de trecere de la granița cu Serbia.

”Am luat decizia de a începe lucrările pregătitoare pentru construirea unui gard începând de la granița ungaro-sârbo-română pe o lungime rezonabilă, în eventualitatea mutării presiunii migraționiste în direcția României”, a spus șeful diplomației ungare.

Ulterior, Ponta a spus că anumiți lideri maghiari trebuie ținuți închiși, iar prin gardurile pe care le construiește, Ungaria “se scoate din Europa”.

În replică, Peter Szijjarto a spus că „Ponta și-a pierdut autocontrolul prin unele afirmații iraționale și jicnește cu asta întreaga Ungarie”. (Detalii AICI și AICI).

Tags:
Ultima oră
19:40 - Consiliul Național al Elevilor: Condamnăm lipsa de viziune asupra unui posibil val 5 COVID. E esențial ca Ministerul Educației și cel al Sănătății să ia măsuri care să limiteze riscul de infectare din școli
19:14 - Grav accident la ieșire din Timișoara. Un om a murit și doi au fost răniți (VIDEO)
18:54 - Sorin Grindeanu: Am aflat o chestiune de Cartea Recordurilor – de 13 ani se lucrează la centura de la Tecuci. Zici că e centura Parisului (VIDEO)
18:35 - Doar 8.103 persoane au fost vaccinate anti-COVID-19 cu prima doză, în ultima zi. Datele complete
18:09 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 5 – 11 decembrie. Săgetătorii să fie foarte atenți ce vorbesc, cu cine vorbesc și ce promisiuni fac (VIDEO)
17:41 - Sorin Grindeanu: Eliminarea taxei de pod la Cernavodă-Feteşti, pe agenda Parlamentului săptămâna viitoare. Dacă am renunța la taxă, ne-am duce în jos cu 30 de milioane de euro în bugetul CNAIR
17:14 - Vaslui: Un tânăr care suferă de depresie şi-a tăiat gâtul cu drujba. El a fost dus cu elicopterul SMURD la Spitalul Sf. Spiridon din Iaşi, unde a fost operat
16:48 - Sorin Grindeanu: În România nu avem cotă unică, asta e o prostie / S-a convenit ca la anul să avem o discuție așezată, dacă merită să umblăm la sistemul fiscal
16:26 - Tânără cu dizabilităţi dintr-un centru din Vâlcea, cu fractură la un picior netratată de jumătate de an şi cu malnutriţie severă / Parchetul a deschis dosar penal
15:47 - Sorin Grindeanu: Judeţele Brăila şi Galaţi au nevoie rapid de sprijinul Guvernului, prin dezvoltarea infrastructurii de transport. Podul trebuie să fie dat în circulaţie până la sfârşitul anului viitor