Prognoza meteo, azi, 29 ianuarie 2021. Vremea va fi în general închisă

Prognoza meteo, azi, 29 ianuarie 2021. Vremea va fi în general închisă
Sursa Foto: Lisa Fotios/ Pexels

Meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM) au emis prognoza meteo pentru ziua de vineri, 29 ianuarie 2021. Potrivit acestora vremea va fi în general închisă.

Prognoza meteo în principalele zone din țară. Cum va fi vremea azi, 29 ianuarie 2021

Mai exact, astăzi, spre deosebire de ziua anterioară, vremea va fi în general închisă, dar va deveni mai caldă decât în mod normal la această dată, îndeosebi în regiunile vestice şi sud-vestice. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 1 şi 9 grade Celsius, cu cele mai mari valori în Banat şi Oltenia, iar cele minime, se vor situa între -3 şi 6 grade Celsius. În cursul zilei, temporar vor cadea precipitaţii în general slabe, mai ales sub formă de ninsoare în nord-vestul şi centrul ţării şi la munte şi pe spaţii mici în rest.

Prognoza meteo pentru București

În Bucureşti, cerul va avea înnorari, iar în primele ore ale intervalului şi posibil, trecător, noaptea vor fi condiţii de ninsoare slabă. Temperatura maximă va fi de 3 – 4 grade Celsius, iar cea minimă va fi de -2 – 0 grade Celsius.

Prognoza meteo la munte

La munte, vremea va fi în general închisă şi se vor semnala precipitaţii; pe parcursul zilei va ninge slab, iar noaptea vor fi mixte şi pe alocuri se va depune polei. Vântul va avea intensificări, cu viteze ce vor depaşi 60 – 70 kilometri pe oră, spulberând zăpada. Maximele vor fi cuprinse între -5 si 0 grade Celsius.

Prognoza meteo pe litoral

La malul Mării Negre, astăzi, va ploua slab dimineața și după-amiaza. Temperatura maximă va fi de 7 grade Celsius, iar cea minimă de 2 grade Celsius.