Prognoza meteo în perioada 8 – 21 februarie: Vreme deosebit de caldă în primele zile, de joi se răcește în toată țara

Prognoza meteo în perioada 8 - 21 februarie: Vreme deosebit de caldă în primele zile, de joi se răcește în toată țara
Foto: Pixabay

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru următoarele două săptămâni. Meteorologii susțin că, în primele zile ale intervalului, temperaturile vor fi peste normalul perioadei, ajungând chiar și la 15 grade Celsius. În schimb, de joi se va răci accentuat în toată țara.

Cum va fi vremea în perioada 8 – 21 februarie. Precizările meteorologilor

Luni, Administrația Națională de Meteorologie a dat publicității prognoza meteo pe regiuni pentru perioada 8 – 21 februarie: ce temperaturi maxime și minime se vor înregistra și care va fi nivelul precipitațiilor.

Banat

În primele zile, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, cu maxime de 12 – 14 grade și minime de 3 – 7 grade. În noaptea de joi spre vineri, însă, vremea se va răci accentuat, astfel încât, în intervalul 12 – 17 februarie, va fi deosebit de rece. Vor fi temperaturi maxime de -4 … -2 grade și minime de aproximativ -10 grade, nopțile devenind geroase.

În perioada 18 și 21 februarie, vremea se va încăzi treptat, astfel încât în ultimele zile ale intervalului temperaturile vor reveni la valori normale: 3 – 4 grade ziua și -6 … -5 grade noaptea.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în toate zilele, dar în intervalul 8 – 11 februarie ploile vor fi mai frecvente și moderate cantitativ.

Crișana

În Crișana, în primele zile ale intervalului vor fi temperaturi medii diurn, în jurul a 12 grade și nocturne cuprinse între 3 și 6 grade, apoi se va răci semnificativ, vremea devenind geroasă în cursul nopților și al dimineților. Astfel, între 12 și 17 februarie, temperaturile maxime se vor situa între -6 și -2 grade, iar cele minime vor fi de -12 … -10 grade.

Și aici se va încălzi apoi, astfel că a finalul perioadei maximele vor fi de 2 – 3 grade, apropiate de normal, iar minimele în jur de -7 grade Celsius.

Probabilitatea pentru precipitații va fi relativ ridicată, dar între 8 și 12 februarie ploile vor fi însemnate cantitativ și se vor semnala pe arii extinse.

Transilvania

Aici, vremea va fi deosebit de caldă în primele zile, cu maxime de 11 – 12 grade Celsius și minime de 1 – 4 grade. Vremea se va răci apoi brusc, așa încât, între 12 și 21 februarie, va fi deosebit de rece, geroasă în cursul nopților și al dimineților, și se vor înregistra maxime diurne între -8 și 0 grade și minime nocturne între -15 și -10 grade. Abia la finalul celor două săptămâni se va mai încălzi.

Ploi moderate cantitativ și pe arii mai extinse se vor semnala pe 8, 9 și 11 februarie. În rest, precipitațiile vor fi pe arii restrânse și, în general, slabe cantitativ.

Maramureș

Vremea va fi deosebit de caldă în primele trei zile ale intervalului, cu maxime de aproximativ 10 grade, în medie și minime între 3 și 5 grade Celsius.

Ulterior, și aici se va răci, astfel că în intervalul 12 – 21 februarie mediile valorilor diurne vor fi negative, cuprinse între -8 și 0 grade, cu cele mai scăzute la finalul primei săptămâni de prognoză. În același interval, valorile termice minimie se vor situa între – 14 și -10 grade.

Între 8 și 12 februarie, vor fi ploi pe arii extinse, local însemnate cantitativ. Ulterior, precipitațiile vor fi în general slabe.

Moldova

În Moldova, vemea va fi rece chiar din prima zi a intervalului, când maxima temperaturii aerului mediată la scara întregii regiuni va fi de 2 grade, apoi se va încălzi, iar valoarea medie va atinge 8 – 10 grade în următoarele zile.

Temperaturile minime vor crește de la -4 grade la 1 – 2 grade Celsius. Din 12 februarie, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă chiar în cursul nopților și al dimineților, cu valori termice situate între -6 și 0 grade, la valorile maxime și -14…-8 grade, în cursul nopților.

Probabilitatea pentru precipitații va fi mai ridicată pe 7, 8 și 11 februarie, iar în restul perioadei ploile vor fi prezente doar pe arii restrânse și, în general, vor fi slabe cantitativ.

Dobrogea

Între 8 și 11 februarie vremea va fi deosebit de caldă, temperaturile maxime vor fi de 13 – 15 grade, iar cele minime de 4 – 8 grade. Ulterior, vremea se va răci accentuat și media maximelor diurne va avea valori negative, între -4 și 0 grade, în intervalul 12 – 19 februarie, și abia în ultimele zile va deveni ușor pozitivă, spre 2 grade, pe 21 februarie.

Nopțile vor fi reci după data de 12 februarie, cu valori între -9 și -4 grade, până la finalul celei de a doua săptămâni.

Probabilitatea de ploaie va fi mai mare pe 8, 11 și 12 februarie, iar în rest doar izolat se vor semnala precipitații slabe.

Muntenia

Până în 11 februarie, vremea va fi deosebit de caldă, cu maxime ce vor ajunge la medii de 14 – 15 grade și minime ce se vor situa în medie între 2 și 6 grade. Apoi, se va răci brusc și accentuat, astfel încât, în perioada 12 – 18 februarie, media temperaturilor diurne se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea a celor nocturne va fi la limita gerului, de aproximativ -10 grade.

În ultimele zile ale intervalului e posibilă o creștere ușoară a temperaturilor, astfel că maximele vor tinde spre 0 – 2 grade, iar minimele spre -8 … -6 grade.

Vor fi precipitații în general slabe cantitativ în perioada 8-12 februarie și doar trecător și pe arii restrânse în restul intervalului.

Oltenia

În Oltenia, până pe 11 februarie, vremea va fi mai caldă decât în mod obișnuit. Valorile diurne medii vor fi cuprinse între 10 și 14 grade și cele medii nocturne între 4 și 7 grade.

Vremea se va răci apoi, așa încât, în perioada 12 – 18 februarie, încât media temperaturilor maxime va fi de -2 – 0 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a -10 grade.

În ultimele zile ale intervalului se va încălzi un pic, maximele urmând să fie de 2 – 3 grade și minimele de -8 … -6 grade.

Precipitațiile vor fi în general slabe cantitativ, local și temporar în perioada 8-12 februarie și doar trecător și izolat în restul intervalului.

La munte

La munte, până pe 11 februarie, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 6 grade și minime de -2 – 0 grade. Și aici va urma un proces de răcire, astfel încât, în perioada 12 – 17 februarie, media valorilor diurne va fi de -14 … -12 grade, iar mediile nocturne se vor situa în general între -20 … -16 grade.

Și aici vor crește ușor temperaturile în ultimele zile ale intervalului: maxime medii vor fi de -8 … -6 grade și minimele de -14 … -12 grade.

Probabilitatea pentru precipitații va fi ridicată în întreg intervalul, dar în perioada 8 – 11 februarie acestea vor fi mai frecvente și, în general, moderate cantitativ.

Urmăriți B1TV.ro și pe
Ultima oră
00:08 - Joe Biden, prima reacție după percheziția efectuată de FBI la reședința lui Donald Trump: „Știm că sunt unii care se concentrează mai mult pe căutarea puterii”
23:49 - Deși în conflict din cauza alegerilor, fostul vicepreședinte Mike Pence îl susține pe Trump în legătură cu percheziția FBI
23:46 - Rusia acuză SUA de „escaladare inutilă și nerezonabilă” privind tratatul pentru reducerea armamentului strategic: „A arătat ca o provocare fățișă”
23:23 - Turiști români, amendați după ce au fost prinși pe aeroport cu nisip, pietre și scoici, furate de pe plajele din Sardinia
23:17 - Picturi cu Mihai Viteazul și stemele Regatului României, descoperite la renovarea Universității de Medicină din Târgu Mureș. Erau „sub actuala zugrăveală”, spune rectorul (FOTO)
23:05 - Detaliile crimei din Argeş şochează anchetatorii! „Este dramatic!”
23:00 - Banchiza din Antarctica a ajuns la cea mai mică suprafaţă înregistrată vreodată, în istoria măsurătorilor din satelit
22:49 - Președinta Asociației Medicilor de Familie București-Ilfov, despre anunțul lui Alexandru Rafila: Ne dă peste cap toate programările. Un coleg a primit 380 de mesaje într-o zi de la pacienți după anunț (VIDEO)
22:20 - UPDATE: Masacru în Argeş. Cinci oameni ucişi de un bărbat cu probleme psihice!
22:07 - Suporterii lui CSA Steaua i-au cerut demisia lui Vasile Dîncu. Ultrașii au trecut și la amenințări: „N-am scăpat de Gigi ca să dăm de voi. Ori vă faceți treaba, ori va fi război” (FOTO)