Raluca Zenga, primele declarații despre divorț. A negat despărțirea, chiar dacă au fost mici probleme (VIDEO)

Raluca Zenga, primele declarații despre divorț. A negat despărțirea, chiar dacă au fost mici probleme (VIDEO)

Raluca Zenga a făcut, în sfârșit, primele declarații, după ce în ultimele luni s-a zvonit că se desparte de soțul, Walter, după mai mult de 17 ani de căsnicie. Blondina a negat faptul că ar exista o ruptură în familia ei, chiar dacă, anul acesta, pandemia i-a ținut la distanță, fizic, mai mult decât de obicei.

Raluca Zenga a negat divorțul

„Toate bune la noi aici în Dubai. Din păcate, nu am putut să călătorim vara asta, însă Walter a avenit înapoi din Italia și suntem cu toții acasă„, și-a început Raluca confesiunea, într-un interviu acordat echiepei emisiunii „Vorbește Lumea”.

Legat de faptul că în toată această perioadă nu a reacționat în nici un fel la știrile care au ținut primele pagini ale ziarelor, soția lui Zenga a declarat că n-a simțit nevoia să lămurească niște zvonurinefondate.

„Noi n-am simțit nevoiasă dăm explicații elaborate pentru niște zvonurinefondate. Ne-am văzut de treaba noastră, de casa noastră. Am scris la un moment dat, am făcut o postare pe contul meu de Instagram, în care am vrut să spun căsuntem ok, nu e necesar tot aceast tam-tam. Apoi am vorbit noi și am zic că nu trebuie să dăm explicații pentru viața noastră privată”, a spus blonda.

Water Zenga și soția au stat separați în perioada în care țările au impus carantina

Și cum nu iese fum fără foc, Raluca a recunoscut că, într-adevăr a stat multe luni despărțită de soțul, care antrena în Italia, în timp ce ea se afla cu copiii în Dubai, fapt pentru s-a crzeut că urmează un divorț.

„Fiind despărțiți atâtea luni, eu cu copii în Dubai și Walter în Italia, nu au fost fotografii împreună,nu au mai fost vacanțe, ca vara trecută. Ultima noastră vacanță împreunăa fost de Crăciun în Arica de Sud, când am dus copii în Safari și de atunci nu am mai avut momente de împărțit cu presa.Walter a fost foarte multe luni în Italia,am avut carantina, granițele închise, nu ne-am putut vizita, însă noi suntem ok”, a mai spus ea.

Zenga e din nou acasă pentru că nu mai are echipă în Italia

În plus, vedeta a mai dezvăluit și că au fost ceva probleme de readaptare în momentul în care familia s-a reîntregit.

„În momentul în care iubești pe cineva, readaptarea este un proces relativ scurt, și ne-am călcat puțin pe picioare primele zile, după care am revenit la normal. Întotdeanua relația, totul s-a rezolvat cu umor tachinări și comunicare” a mai povestit Raluca.

După multe luni în care a stat departe de soție și copii, Walter Zenga a renunțat la echipa de fotbal din Italia și acum se află în casa din Dubai, împreună cu familia.

„Walter nu mai lucrează în Italia, nu mai are o echipă acolo. Să vedem dacă va luao echipă din nou în Italia, sau aici în Golf, poate în România„, a mai spus frumoasa doamnă Zenga.

Începutul anulului, un episod neplăcut pentru soția lui Walter Zenga

Raluca a recunoscut că relația cu soțul, dar și cu copii a trrecut printr-un moment atipic și neplăcut, pe care speră să nu-l mai repete.

„Foarte ciudată perioada, cred că pentru toată lumea. Nu ne-am simțit ca și cum a am avut o vacanțăde vară, nu am putut să le ofer copiilor ceea ce obișnuiam, călătorii, aventuri, emoții noi, ceva să punem în albumul de familie. Sperămcă a fost doar un episod mai neplăcut și să ne revenim” ,a povestit Raluca.

Ultima oră
21:41 - Google și Apple, sancționate în Italia pentru „metodele agresive” de colectare a datelor utilizatorilor. Ce amendă au primit
21:34 - Tulpina sud-africană, denumită „Omicron” de Organizația Mondială a Sănătății: „Această variantă are un număr mare de mutații, dintre care câteva sunt îngrijorătoare”
21:30 - Valeriu Gheorghiță, despre vaccinarea copiilor de peste 5 ani: Eficacitatea e de peste 90% în prevenirea cazurilor de boală simptomatică // Ce spune medicul despre riscul de miocardită (VIDEO)
21:26 - Adi Sînă a făcut un gest neașteptat: „Am reușit să o răpesc un pic pe Anca”. Ce se întâmplă în casa vedetelor
21:06 - Nicolae Ciucă: Mă voi consulta cu factorii decizionali și vom anunța în cel mai scurt timp posibil măsurile dispuse pentru a împiedica răspândirea variantei sud-africane a SARS-CoV-2
20:57 - Valeriu Gheorghiță: „Rata de vaccinare trebuie să fie de peste 90-95%” (VIDEO)
20:57 - Valeriu Gheorghiță: Nu aș lega implementarea certificatului verde de incidență / Sigur că e o măsură nepopulară. E important să ne uităm la modelul practicat de restul țărilor europene (VIDEO)
20:50 - Valeriu Gheorghiță: Sunt țări care au reușit să evite 90% din decesele COVID așteptate. Noi am reușit să evităm doar 20%. De ce? Pentru că avem o rată insuficientă de vacinare, abia 40% (VIDEO)
20:38 - Meghan Markle, noi dezvăluiri despre relația cu Prințul Harry: „Nimeni de la petrecere nu ştia cine suntem”
20:26 - Valeriu Gheorghiță: Nu este exclus potențialul tulpinii sud-africane de a fi responsabilă de un nou val de îmbolnăviri / E o altă situație clară în care o variantă virală e generată într-o țară cu rată mică de vaccinare (VIDEO)