Prima reacție a lui Liviu Dragnea după condamnarea lui Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare este una ironică.
”Trebuie omorât azi, acum, împușcat!”, le-a spus șeful PSD jurnaliștilor.
Ulterior, Dragnea a revenit cu o nouă declarație despre cazul Vâlvoc.
„Nu, nu îi dau sfat domnului Vâlcov, e o condamnare în primă instanţă, nu-s jurist, nu-s avocat, îmi este foarte greu să comentez astfel de decizie, în schimb am o părere de rău, adică îmi pare rău, dar, mă rog, până la decizia definitivă mai este. Sunt milioane de români totuşi care au avut în 2017 şi o să aibă în continuare salarii mai mari, pensii mai mari, România a avut o creştere economică record datorită unui program de guvernare la care Darius Vâlcov a avut o contribuţie determinantă şi îmi pare rău că se întâmplă asta şi nu pot să spun că e nedreaptă decizia instanţei, că nu ştiu dosarul, îmi pare rău pentru el. În schimb, Guvernul va decide dacă rămâne sau nu rămâne acolo. Nu am propus pe nimeni în aparatul Guvernului, deci nu o să propun să plece cineva de acolo. Este strict decizia Guvernului şi a prim ministrului”, a spus Dragnea la Palatul Parlamentului, întrebat dacă Vâlcov, consilier de stat în aparatul propriu de lucru al prim-ministrului, ar trebui să plece din Guvern.
Darius Vâlcov a fostcondamnat la 8 ani de închisoare pentru corupție.Decizia instanței nu este definitivă. (Detalii AICI)