Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre redeschiderea școlilor chiar din luna mai: „Atât de repede nu cred” / Ce presupune prima etapă a relaxării măsurilor de restricție (VIDEO)

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, despre redeschiderea școlilor chiar din luna mai: „Atât de repede nu cred” / Ce presupune prima etapă a relaxării măsurilor de restricție (VIDEO)
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, în emisiunea ”Bună, România!” difuzată pe B1 TV, că, în opinia sa, nu poate fi vorba despre redeschiderea școlilor din luna mai, dat fiind că lupta cu epidemia de coronavirus e încă destul de departe de a fi câștigată.Precizarea vine în contextul în care colega de Cabinet a lui Tătaru, Monica Anisie, a susținut că la nivelul Ministerului Educației e preconizată redeschiderea școlilor după ridicarea stării de urgență, care ar urma să se întâmple în a doua jumătate a lunii viitoare.

Nelu Tătaru nu crede că școlile vor fi redeschise în mai

Întrebat de jurnalistul Răzvan Zamfir dacă prima etapă a relaxării restricțiilor include și redeschiderea școlilor și dacă se poate pune această problemă chiar din luna mai, ministrul Sănătății a răspuns: „Atât de repede nu cred. Săptămâna aceasta o să avem discuții cu fiecare minister în parte, încât problema medicală să o putem pune fiecărui minister în parte, și la Economie, și la Educație, și la Sport. Avem mai multe măsuri impuse. Relaxarea va începe în sens invers: vor dispărea declarațiile pe proprie răspundere, va fi liberalizată ieșirea, evitând agomerările și manifestările, mărirea timpului în care vârstnicii și copiii pot ieși, doar cu niște precauții și evitând zonele aglomerate”.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Precizarea vine în contextul în care Monica Anisie, ministrul Educației, precizat că la nivelul ministerului este preconizată redeschiderea școlilor în momentul în care starea de urgență va fi ridicată.

„Așa de repede, odată cu ridicarea stării de urgență, nu cred, dar vom avea o discuție efectivă cu fiecare minister în parte. Realuarea trebuie să se facă progresiv, gradual, în condițiile în care și programul școlar va trebui să fie fracționat pe anumite orare, pe anumite schimburi. Trebuie să existe în școli un biocid, acele măscuțe, să evităm aglomerațiile. Reluarea se va face progresiv și gradual”, a mai explicat Nelu Tătaru, în emisiunea moderată de Radu Buzăianu și Răzvan Zamfir, pe B1 TV.

Tătaru a insistat că se poate vorbi despre o relaxare a anumitor restricții doar după 15 mai și doar dacă se constată o scădere a numărului de infectări și de decese. Pentru moment, însă, „suntem într-o perioadă de creștere. Ieri, după cum ați putut vedea, am constatat 190 de cazuri, dar azi avem 306. Acum suntem pe o pantă ascendentă”.

Ministrul a mai precizat că, la 7 – 10 zile după Paște, autoritățile vor putea face o analiză și constata dacă numărul de cazuri este constant sau se află în creștere. Și asta deoarece simptomele bolii pot apărea într-un interval de 2 – 10 zile.

„Dacă vom avea acest vârf la finele lunii aprilie, ne gândim apoi la două săptămâni în care ar trebui să vedem o scădere a numărului de cazuri noi, decese și prezențe ale pacienților în spitale și la Terapie Intensivă. Dacă acest număr scade constant, coroborat cu ridicarea stării de urgență, ne gândim în acea perioadă la o relaxare. Dar nu ne gândim la o relaxare acum, până nu vedem vârful pantei”, a insistat Tătaru.

Epidemie de coronavirus în România. Școlile și universitățile, închise cel puțin pe perioada stării de urgență

Pe 16 martie, președintele Klaus Iohannis a semnat decretul privind instituirea stării de urgență în România, din cauza epidemiei de coronavirus. 30 de zile mai târziu, starea a fost prelungită, prin decret prezidențial, cu încă o lună.

Încă de pe atunci, ministrul Educației a precizat că școlile și universitățile vor rămâne închise cel puțin pe perioada stării de urgență, că Evaluarea Națională și Bacalaureatul nu vor include materia de pe semestrul al doilea și că tezele vor testa doar cunoștințele acumulate până la data de 11 martie. Tot atunci, Monica Anisie a mai anunțat anularea simulărilor, a diverselor concursuri și olimpiade școlare, precum și a BAC-ului pentru olimpici.

Marți, ministrul Educației a dat asigurări că, în orice scenariu, anul școlar se va încheia. Totodată, aceasta a vorbit și despre admiterea la facultate.

La ora publicării acestei știri, în România sunt confirmate în total 9.242 de infectări cu coronavirus. 498 de pacienți au murit.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe