Bogdan Talașman, actorul din serialul „Adela”, de la Antena 1 a slăbit 50 de kilograme. Cum arată acum

Bogdan Talașman, actorul din serialul „Adela”, de la Antena 1 a slăbit 50 de kilograme. Cum arată acum
Foto: Facebook

Bogdan Talașman, în vârstă de 50 de ani, din serialul „Adela”, unde interpretează rolul lui Dorin s-a confruntat mult timp cu problema kilogramelor în plus. În trecut, Bogdan avea aproximativ 140 de kilograme.

Cum a reușit actorul să slăbească 50 kg

„Câte kilograme am acum? Pfff.. e o problemă sensibilă, pentru că aveam mult mai puține la începutul anului, de exemplu. Ieri însă am primit o veste foarte importantă pentru mine, trebuie să slăbesc 15 kg cel puțin până pe 15-20 ianuarie, așa că reîncep antrenamentele la sală și alergatul în IOR. Dar cel mai important e reglatul din pâine, vorba unui fost antrenor de-al meu, din tinerețe.

Acum vreo 10 ani eram foarte gras, practic obez, și cu regim alimentar, sală și mult alergat am reușit în 7 luni să dau jos 50 kg. Țin minte că în prima zi în care m-am apucat de alergat, aveam undeva la 140 kg, am mers rapid vreo 300 de metri și am căzut, credeam că am făcut infarct! După 7 luni m-am înscris la primul meu maraton montan pe care l-am terminat.

Ulterior au mai fost 10-11 maratoane pe munți, pe coclauri, și pe toate le-am dus la capăt! Practic momentul în care am scăpat de haina aia grea pe care o purtam cu mine zi de zi, viața mea s-a schimbat. Începusem să trăiesc din nou”, a dezvăluit Bogdan Talașman pentru Click.

El a vorbit și despre serialul de la Antena 1, unde îl interpretează pe Dorin.

„Dorin e un bărbat care, deşi căsătorit, se află în căutarea dragostei. Prins într-o căsnicie total nefericită şi încărcat de o mulţime de frustrări, Dorin va începe să ia decizii care să îl mulţumească şi pe el. Îmi pare foarte bine că am ajuns în povestea asta, mai ales în această perioadă foarte grea pe care o traversăm cu toţii. Menirea actorilor este să spună poveşti şi mă bucur foarte tare că am revenit să spun poveşti în cea mai nouă producţie semnată Ruxandra Ion!”, a spus Talaşman despre personajul sau din serialul de la Antena 1.

Are o relație cu actrița Andreea Chirițescu

Bogdan Talașman a divorțat de mama fetițelor lui, Ioana, în vârstă de 11 ani, și Maria de 12 ani, iar acum, are acum o relație fericită cu actrița Andreea Chirițescu.

„De ziua mea am fost la munte cu fetele, iubita, cățelul, într-un loc în care mă simt acasă. Sunt fericit că, de când m-am despărțit de mama fetelor, am o relație din ce în ce mai bună cu fetele mele, că ele la rândul lor se înțeleg de minune cu actuală mea iubită, care e tot actriță, Andreea Chirițescu (30 de ani), olteancă gorjeancă sensibilă și aprigă”, a mai precizat actorul.