Amenda pe care poți să o primești dacă ai asigurarea RCA expirată. Ce sancțiuni riscă șoferii

Amenda pe care poți să o primești dacă ai asigurarea RCA expirată. Ce sancțiuni riscă șoferii
Foto: Pixabay

Codul rutier stipulează că toți cetățenii români care dețin un autovehicul trebuie să aibă o asigurare RCA valabilă, ea fiind obligatorie chiar și în situația în care nu folosești mașina, potrivit Cancan.ro.

Potrivit articolului 3 din Legea nr. 132 din 2017, persoanele fizice sau juridice care au în proprietate vehicule supuse înmatriculării sau înregistrării în România, precum şi tramvaie au obligaţia să se asigure pentru cazurile de răspundere civilă ca urmare a prejudiciilor produse prin accidente de vehicule în limitele teritoriale prevăzute la art. 2 pct. 18.

Limitele teritoriale de aplicare ale asigurării de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule:

  • a) teritoriul României;
  • b) teritoriile statelor membre ale Uniunii Europene, ale statelor părţi la Acordul privind Spaţiul Economic European, denumite în continuare state membre, şi teritoriul Confederaţiei Elveţiene;
  • c) teritoriile statelor situate între două state care leagă direct două state membre ale Uniunii Europene, în care nu există birou naţional auto;
  • d) teritoriile statelor în care sunt competente birourile naţionale auto care au semnat Acordul multilateral;

Pe de altă parte, persoanele fizice şi juridice care utilizează vehicule exclusiv în scopul antrenamentelor, curselor, întrecerilor sau raliurilor, organizate legal, nu sunt obligate să încheie un contract RCA.

„Pentru riscurile ce derivă din aceste activităţi, proprietarii de vehicule sau organizatorii competiţiei se pot asigura facultativ”, se mai arată în articolul 4.

Ce amenzi riscă șoferii dacă au asigurarea RCA expirată

Dacă ești oprit de polițiști și nu ai un RCA valabil, amenda este cuprinsă între 1.000 și 2.000 de lei. Ca măsură suplimentară sunt reținute certificatul de înmatriculare al mașinii și chiar plăcuțele de înmatriculare.

Sancțiunile complementare sunt prevăzute la art. 112, litera s, precum si la art. 112, alin.3 din OUG 195/2002 (Codul Rutier).

În plus, conform Codului Rutier, Poliția Română dispune radierea din evidența a vehiculului dacă proprietarul mașinii nu face dovada asigurării acesteia după 30 de zile de la data aplicării măsurii prevăzute anterior.