Marina Almășan a ținut să ceară scuze „femeilor plinuțe” după ce, intervenind în scandalul declanșat de afirmațiile controversate ale lui George Buhnici, a afirmat că „lumea vine la mare ca să se bucure de frumos. Nu de revărsări de slană şi de acumulări de celulită”.
Realizatoarea TV a susținut acum că a făcut un exercițiu de imaginație și s-a pus în pielea unei femei „foarte grase”. A realizat astfel ce greu îi este și cât de mult pot durea vorbele.
„După lecturi repetate, care mi-au provocat stări alternative de greață, “mea culpa”, tristețe, regret, silă, revoltă etc, am apelat, în final, la un instrument neașteptat. Salvator. Am închis ochii și mi-am imaginat că sunt… supraponderală. Că sunt fix același om, cu același chip, cu același trecut, aceeași meserie, aceleași năzuinți, aceeași dragoste de părinți, copii și oameni în general, doar că sunt …grasă. Nu grasă, FOARTE grasă. Și tot cu ochii închiși, am încercat să “trăiesc” puțin viața unei astfel de femei. Faptul că nu reușește să poarte niciodată rochiile care i-ar plăcea, faptul că lumea în jur se uită chiorâș la ea iar unii ghiolbani chiar o ironizează.(…)
După ce am considerat că am intrat în pielea ( dar mai ales în mintea) unei astfel de femei, am recitit discursul lui Buhnici și, mai mult, editorialul meu. Și abia atunci AM ÎNȚELES. Am înțeles și nu mi-a căzut bine deloc, caci am înțeles cât de inabilă am fost în a-mi exprima o opinie și câtă confuzie a creat asocierea acesteia cu acea poziție abjectă a necunoscutului mie jurnalist”, a scris Almășan pe femeide10.ro.
Ea a precizat că și-a dat seama astfel că le-a rănit pe femeile care au probleme cu greutatea: „Și m-am simțit deodată atât de prost față de femeile acelea pe care, fără să realizez, le-am rănit, în dorința primară de a amenda eu însămi, de fapt, o categorie foarte restrânsă a lor – cea a pițipoancelor supraponderale care se imbracă provocator de indecent. Dar nu, n-am punctat suficient de clar aceast lucru”.
Realizatoarea TV a ținut apoi să ceară „iertare față de acele femeile plinuțe care au fost atât de afectate de poziția mea insuficient cântărită”.
Ea a precizat că a reacționat astfel pur și simplu pentru a-l apăra pe George Buhnici, considerând nedrept faptul că acesta e sancționat doar pentru că are o părere.
„Îmi cer iertare pentru rănile provocate involuntar. Acest cuvânt am să vă rog să îl rețineți : INVOLUNTAR”, a mai scris Almășan.