Actriţa şi cântăreaţa Irene Papas s-a stins din viață la vârsta de 96 de ani, a anunțat miercuri Ministerul Culturii din Grecia. A avut o carieră de peste 50 de ani și o viață în care s-a dedicat actoriei și muzicii.
În anul 2018, s-a anunțat că aceasta suferă de boala Alzheimer de cinci ani, adică din 2013, iar de atunci a trăit departe de ochii publicului.
În lunga sa carieră, ea a fost considerată un simbol prin excelență al frumuseții grecești și o reprezentantă a culturii mediteraneene în străinătate, interpretând roluri feminine puternice în teatru și cinema.
Viața actriței s-a schimbat la vârsta de şapte ani, când familia s-a mutat la Atena. S-a cufundat în actorie și a jucat în mai multe piese în Grecia, notează greekreporter.com.
Majoritatea pieselor în care a jucat ar putea fi considerate „clasice”. Ibsen, Shakespeare și tragediile grecești antice au marcat unele dintre primele ei incursiuni în lumea actoriei.
Și-a început cariera de actriță în Grecia în teatru, înainte de a trece la film în 1951. Primul ei film a fost un rol mic în filmul lui Nikos Tsiforos „Îngeri căzuți” (1948), în timp ce interpretarea rolurilor principale din „Antigona” (1961), de George Tzavellas, și „Electra” (1962), de Michael Cacoyannis, i-a adus aprecierea criticilor.
Irene Papas a devenit curând un nume important în întâlnirile producătorilor de la Hollywood, potrivit TheNewYorkTimes.com. Ea a atras atenția unor regizori americani importanți și a devenit cunoscută pentru spectacolele uluitoare în filme grecești bazate pe tragedii, cum ar fi Antigone, Electra și Iphigenia.
În decursul carierei, Irene Papas a fost distinsă cu numeroase premii acordate în cadrul festivalurilor de film, dintre care amintim: cea mai bună actriţă pentru filmul „Elektra” (Festivalul internaţional de film de la Salonic, 1962), cea mai bună actriţă pentru filmul „The Trojan Women” (National Board of Review, 1971), premiul Flaiano pentru Teatru acordat pentru întreaga carieră (1993), premiul Săgeata de Aur (Festivalul internaţional de film de la Hamptons, 1993), premiul pentru întreaga carieră (Madrid National Arts Institution, 2000).
De asemenea, actriţei i s-a acordat premiul „Femeia europeană a anului 2002” în cadrul unei ceremonii desfăşurate în senatul Belgiei. Irene Papas a primit această distincţie pentru contribuţia sa la promovarea identităţii culturale europene la nivelul Uniunii Europene.
În anul 1961, aceasta a jucat în „Tunurile din Navarone”, iar în 1964 în „Zorba grecul” de Cacoyannis, care i-au adus celebritatea internațională. Una dintre ultimele sale apariții în film a fost în Captain Corelli’s Mandolin, în anul 2001.