Bulgaria neagă orice legătură cu camionul care a explodat pe podul Kerci

Bulgaria neagă orice legătură cu camionul care a explodat pe podul Kerci
Putin avertizează Ucraina că va răspunde dur în cazul unor alte atacuri ca cel asupra podului din Crimeea, sursă foto: captură YT

Guvernul bulgar a negat marţi orice legătură cu camionul care a explodat pe podul Kerci. Poziția Guvernuluid e la Sofia are loc după ce o investigaţie rusă a indicat că vehiculul ar fi venit din Bulgaria.

Ce spune guvernul bulgar despre camionul cu explozibili

„Bulgaria nu are nicio complicitate cu pregătirea exploziei pe podul din Crimeea. Şi nici nu a fost prezentată oficial de partea rusă o astfel de acuzaţie”, le-a declarat jurnaliştilor premierul interimar Galab Donev, transmite EFE, citată de Agerpres.

Şeful guvernului interimar a afirmat că a cerut contraspionajului bulgar să investigheze traseul camionului.

Anchetatorii ruși susțin că traseul camionului ar fi plecat din Bulgaria şi ar fi trecut prin Georgia, Armenia, Osetia de Nord şi a intrat apoi pe teritoriul Federaţiei Ruse înainte de a ajunge la intrarea pe pod.

Donev a declarat că posibila ieşire din Bulgaria a camionului se datorează poziţiei strategice a ţării sale, la Marea Neagră şi învecinată cu Turcia.

Mai mulţi politicieni şi oficiali bulgari au semnalat că, în orice caz, era imposibil ca încărcarea cu explozibili să se fi făcut în Bulgaria, dat fiind că pe traseul vehiculului există numeroase puncte de trecere a frontierelor şi controale de securitate.

Vladimir Putin a declarat că explozia ce a afectat Podul Kerci, care leagă Crimeea de Rusia, a fost „un act terorist” planificat de serviciile speciale ucrainene. Crimeea a fost anexată ilegal de Moscova în 2014, iar compania unui prieten de-ai lui Putin a construit podul pe repede-înainte ca să lege peninsula de Rusia. Putin a vorbit despre terorism în condițiile în care trupele lui au omorât mii de civili în Ucraina și au făcut una cu pământul comunități întregi.

Reacția lui Putin după explozia de la Podul Kerci

„E evident că a fost un act de terorism menit să distrugă o infrastructură civilă de importanță critică”, a spus Putin. De precizat e că podul nu e atât o „infrastructură civilă” cât mai ales o rută prin care sunt aprovizionate cu armament trupele invadatoare ruse din sudul Ucrainei.

Atacul „a fost organizat și comandat de serviciile speciale ucrainene”, a mai acuzat Putin într-o înregistrare difuzată pe contul de Telegram al Kremlinului.