Ilie Năstase, fostul mare jucător de tenis al României, n-a ascuns niciodată faptul că, la viaţa lui, a umblat cu multe femei celebre.
Una dintre cuceririle de top ale acestuia este cunoscuta cântăreaţă Diana Ross, despre care se zicea că a fost cerută în căsătorie de Michael Jackson.
În vârstă de 76 de ani, Ilie Năstase a ajuns la altar de cinci ori, însă aventurile amoroase au fost multe.
În momentul în care a întâlnit-o pe Diana Ross, fostul mare tenismen era celibatar, prima căsătorie a sportivului, cu belgianca Dominique Grazia, se încheiase fulgerător după apariţia fetiţei lor.
În 1977, aflată în turneu în nordul Americii, îndrăgita cântăreață a asistat la meciurile campionul român la US Open. Şi ea doar ce ieşise dintr-un mariaj, iar vulnerabilitatea sentimentală şi celebritatea i-a apropiat fulgerător.
Diana Ross și Ilie Năstase au devenit, la scurt timp după ce s-au cunoscut, cuplul monden al momentului.
Sentimentele dintre cei doi păreau destul de serioase, iar Ilie Năstase a decis să o aducă pe Diana în România, ca să-i cunoască mama. Se pare că întâlnirea nu a decurs așa cum și-ar fi imaginat, motiv pentru care au decis să pună capăt relației.
Într-o declarație recentă, fostul număr 1 ATP a vorbit despre relația pe care a avut-o cu diva muzicii disco a anilor 70. Potrivit acestuia, Diana Ross a fost însărcinată cu el.
„A fost singura negresă cu care am fost. S-a întâmplat la clubul Regine (New York), într-o seară. Am dansat, eu eram divorţat şi s-a legat.
Făcea copii cu toţi. Şi cu mine a rămas însărcinată, a rămas cu toată lumea. Ea nu a fost gagica lui Michael Jackson, erau doar prieteni”, a povestit Ilie Năstase, notează Impact.