Liberalii s-au întâlnit duminică, la Vila Lac, în contextul tensiunilor cu PSD pe tema rocadei guvernamentale care ar trebui să se producă în luna mai. Liderul partidului, premierul Nicolae Ciucă, le-ar fi spus colegilor săi că rotația se va face conform protocolului coaliției. Public, însă, unii miniștri au dat semnale că ar vrea ca protocolul să fie modificat. E cazul lui Marcel Boloș (PNL), care și-ar pierde funcția de ministru al Investițiilor și Proiectelor Europene dacă înțelegerea dintre PNL, PSD și UDMR ar fi respectată.
Discuția liberalilor a avut loc și în contextul în care luni se va reuni Biroul Politic Naţional al partidului, iar din 1 februarie începe o nouă sesiune parlamentară.
„Rotaţia se va face ca în protocol. Vă asigur”, le-a transmis Nicolae Ciucă liberalilor, potrivit unor surse politice citate de News.ro.
Ciucă le-a mai spus colegilor săi că „PNL este azi peste procentele de la preluarea mandatului meu de preşedinte de partid” și că „Guvernul a fost performant”.
„PNL va fi la guvernare după 2024 dacă va fi garantul stabilităţii şi dezvoltării”, ar mai fi afirmat Ciucă la reuniune.
La rotativă ar trebui ca PSD să preia funcția de premier și mai multe ministere să treacă de la PNL la PSD și invers. Numai că, deși acest lucru ar trebui să se întâmple abia în luna mai, certurile dintre principalele două partide de la guvernare au început deja.
Unul dintre motive ar fi că partidele și implicit unii miniștri ar vrea să-și păstreze actualele protofolii, contrar celor agreate în protocolul de funcționare a coaliției. De exemplu, PSD ar vrea să păstreze Ministerul Transporturilor, condus acum de Sorin Grindeanu, deși protocolul prevede ca ministerul să treacă la PNL.
Dacă rotativa chiar se va produce, deși nici acest lucru nu e sigur, premier ar trebui să ajungă președintele PSD, Marcel Ciolacu. Deși inițial acesta a amenințat chiar de mai multe ori cu alegerile anticipate dacă rotativa nu se va produce, acum a început să pună condiții pentru ocuparea funcției de prim-ministru.
Ciolacu a spus, vineri, că nu vrea ca funcțiile de miniștri „să fie trase din căciulă, în funcție de rezultatele din județe. Dacă revenim la mofturile de a băga funcțiile în căciulă cum au făcut acum doi ani, pe mine m-au pierdut. Eu nu vreau să arunc guvernul într-o mascaradă cum s-a întâmplat acum doi ani”.