Sute de suporteri ai echipei Eintracht Frankfurt au fost protagoniştii unor violenţe la Napoli, miercuri, înaintea meciului de Liga Campionilor dintre formaţia italiană şi gruparea germană. Polițiștii au fost nevoiți să folosească gaze lacrimogene, notează bbc.com.
Fanii lui Eintracht Frankfurt au ajuns miercuri la Napoli, deși au interdicție de a participa la meciul cu echipa italiană, din Liga Campionilor, care are loc de la ora 22.
Suporterii germani au incendiat mașini și au aruncat cu fumigene, pietre, scaune și torțe spre polițiști, care au răspuns cu gaze lacrimogene. Presa locală relatează că fanii lui Eintracht Frankfurt au fost, de asemenea, atacați de grupuri de suporteri ai lui Napoli.
Clashes erupt at the square in Naples as Napoli’s ultras seem to have attempted to reach the area where Eintracht Frankfurt’s supporters are located. Police are at the scene. pic.twitter.com/GTyhJOPoxn
— DW Sports (@dw_sports) March 15, 2023
„Aceștia nu sunt fani, sunt infractori, huligani. Mă întreb dacă ar face aceeași mizerie în Germania?”, a scris vicepremierul Italiei, Matteo Salvini, pe Instagram, exprimându-și totodată „sprijinul deplin” pentru poliția de pe teren.
Aceste violenţe, care s-au petrecut într-o piaţă din centrul istoric al oraşului, au avut loc în condiţiile în care suporterii lui Eintracht sunt privaţi de bilete pentru această întâlnire, după un ping-pong între autorităţile italiene şi clubul german, pe fondul existenţei unor riscuri de tulburare a ordinii publice.
În ciuda acestui context, cel puţin 600 de suporteri germani au făcut deplasarea la Napoli fără bilete, potrivit presei.
https://www.youtube.com/watch?v=3cMdTdnJfHk&embeds_euri=https%3A%2F%2Fwww.biziday.ro%2F&source_ve_path=MzY5MjUsMjM4NTE&feature=emb_title
Pe fondul temerii de incidente, niciunul dintre cele 2.700 de locuri alocate iniţial suporterilor vizitatori pe stadionul Diego Maradona din Napoli nu vor fi ocupate.
Pe 8 martie, prefectura oraşului din regiunea Campania interzisese iniţial clubului SSC Napoli să vândă aceste locuri persoanelor cu domiciliul în Germania, de teamă să nu perturbe ordinea publică.
După anularea acestei decizii de către instanţe, la cererea clubului Eintracht, a fost pronunţată o nouă interdicţie, de această dată doar pentru persoanele cu domiciliul în Frankfurt.
Fanii lui Eintracht Frankfurt s-au remarcat în toamnă și la meciul cu Marseille, când au avut un comportament rasist, au aruncat cu diverse obiecte în teren și au distrus tribunele. Totodată, după meciul tur cu Napoli, nouă suporteri au fost reținuți.