Bogdan Aurescu: Aderarea Finlandei la NATO consolidează inclusiv Flancul Estic. Ne așteptăm ca până la Summitul de la Vilnius, din iulie, să putem să tranșăm în sens pozitiv și aderarea Suediei (VIDEO)

Bogdan Aurescu: Aderarea Finlandei la NATO consolidează inclusiv Flancul Estic. Ne așteptăm ca până la Summitul de la Vilnius, din iulie, să putem să tranșăm în sens pozitiv și aderarea Suediei (VIDEO)
Foto: Facebook @ Ministerul Afacerilor Externe

Aderarea Finlandei la NATO consolidează inclusiv Flancul Estic, a declarat șeful diplomației române, Bogdan Aurescu, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, acolo unde a vorbit despre efectele și implicațiile momentului istoric de astăzi, când statul finlandez a devenit oficial al 31-lea membru al Alianței.

Bogdan Aurescu (MAE), pe B1 TV, despre aderarea Finlandei la NATO: „Este un moment istoric”

Întrebat despre intrarea Finlandei în cea mai puternică alianță defensivă din istoria lumii, ministrul Afacerilor Externe a explicat: „A fost astăzi un moment extrem de important, un moment istoric pentru Alianța Nord-Atlantică, dar și pentru Finlanda, care, iată, așa cum s-a mai spus, din cauza războiului pe care Rusia l-a declanșat împotriva Ucrainei, a considerat că este necesar să abandoneze politica sa tradițională de neutralitate și să devină membru al Alianței”.

„Este un moment istoric, care, pe de o parte, face Alianța mai sigură și mai puternică, și pe de altă parte face și Finlanda mai sigură. Finlanda aduce o contribuție importantă la Alianță pentru că, în cea mai mare parte, forțele sale sunt interoperabile cu forțele aliate pentru că, de fapt, armata finlandeză este o armată foarte puternică și care are deja o experiență consolidată în materie de participare comună cu forțele NATO la foarte multe misiuni și operații”, a adăugat Bogdan Aurescu.

„Pentru România, această aderare a Finlandei consolidează inclusiv Flancul Estic pentru că în partea de nord a Flancului Estic, la Marea Baltică, iată că Alianța devine mai puternică prin aderarea Finlandei. Aceste aspecte au fost discutate astăzi și am subliniat inclusiv contribuția României, prin demersuri pe care și eu personal le-am făcut, anul trecut mai ales, pentru a promova aderarea atât a Finlandei, cât și a Suediei”, a continuat el.

Suedia ar putea intra și ea în Alianță până la Summitul NATO de la Vilnius, a sugerat Bogdan Aurescu.

„Din păcate, Suedia rămâne în continuare să aștepte o perioadă de timp, însă toate declarațiile pe care colegii mei și inclusiv eu le-am făcut în cadrul reuniunii de astăzi, pentru că am avut imediat după ceremonie o reuniune a Comisiei NATO-Ucraina, inclusiv cu participarea ministrului ucrainean de externe, au fost că ne așteptăm ca până la Summitul de la Vilnius, care va avea loc în luna iulie, să putem să tranșăm în sens pozitiv și aderarea Suediei la Alianță”, a precizat oficialul.