Cei doi activiști condamnați s-au întors din Ucraina, unde au declarat că au participat la război, aducând cu ei arme și echipamente de război.
Cei doi, născuți în 1995 și 1997, potrivit unei surse apropiate dosarului, au fost arestați sâmbătă seara în gara Paris-Bercy (arondismentul 13), la coborârea dintr-un Flixbus care venea de la Lviv, din vestul Ucrainei, anunță FranceTvInfo.
Potrivit Parchetului din Paris, cei doi bărbați erau „în posesia unor efecte și arme de război” și au declarat „că au luptat în Ucraina”.
Niciunul dintre cei doi bărbați nu mai apăruse anterior în fața unei instanțe penale, a precizat procuratura.
Aceștia au fost aduși în fața instanței în baza unei recunoașteri preliminare de vinovăție pentru „transport și posesie de arme” și au fost condamnați la 15 luni de închisoare, dintre care 6 cu executare și au primit interdicția de a deține o armă timp de 5 ani.