Acuzată de crime de război, Rusia vrea să revină în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Acuzată de crime de război, Rusia vrea să revină în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
Vladimir Putin și șeful Statului major general din armata rusă, Valeri Gherasimov, fotografiați pe 21 decembrie 2022 la o reuniune extinsă a Ministerului rus al apărării. Foto: Hepta.ro / Sputnik / Mikhail Kireev

Rusia caută să se întoarcă în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, în cadrul unor alegeri interpretate drept test-cheie pentru poziția sa pe scena internațională, relatează BBC.

Rusia vrea să revină în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului

Rusia a fost exclusă din organism în aprilie 2022, după invazia în Ucraina, însă diplomații ruși încearcă acum să asigure realegerea țării în consiliu pentru un nou mandat de trei ani.

BBC a obținut o copie a documentului cu poziția Rusiei, care circulă pe la membrii ONU în încercarea de a obține sprijin. Votul va avea loc luna viitoare.

În documentul consultat de jurnaliștii britanici, Rusia promite să găsească „soluții adecvate pentru problemele ce țin de drepturile omului” și își propune să împiedice consiliul să devină un „instrument care servește voințelor politice ale unui grup de țări”, în ceea ce se crede că este o referire la Occident.

Diplomații spun că Rusia speră să își recâștige o parte din credibilitatea internațională, după ce a fost acuzată de încălcări ale drepturilor omului atât în Ucraina, cât și în interiorul propriilor frontiere.

Cele mai recente probe cu privire la aceste abuzuri au fost prezentate consiliului chiar luni, într-un raport realizat de comisia de anchetă cu privire la situația din Ucraina.

Erik Mose, președintele comisiei, susține că există probe în formă continuată ale crimelor de război, inclusiv ale torturii, violurilor și atacurilor asupra populației civile.

Într-un raport separat ce a fost prezentat acum două săptămâni de raportul special pentru Rusia, Mariana Katzarova, se menționează că situația drepturilor omului „s-a deteriorat semnificativ” și în Rusia, acolo unde cei care critică invazia ar fi arestați și supuși relelor tratamente și torturii în mod arbitrar.

Consiliul ONU pentru Drepturile Omului își are sediul la Geneva și cuprinde 47 de membri, fiecare ales pentru un mandat de trei ani. La alegerile din 10 octombrie, Rusia va candida împotriva Albaniei și a Bulgariei pentru cele două locuri rezervate țărilor din Europa Centrală și de Est.

Tags: